SHARE

Ca în fiecare an, de 1 Decembrie, la fel ca alte milioane de români, petrec Ziua Națională departe de țară. Chiar dacă internetul scurtează distanțele, diaspora rămâne departe de retorica demagogică revărsată pe toate canalele și la toate orele. Nimic nu s-a schimbat. Se pregătește șarja de fasole și cârnați cu care se va trage în populație, apare Iohannis purtând căciula lui Ceaușescu, continuă ciorovăiala între membrii partidului unic, împărțit în grupuri autointitulate stânga, dreapta, sus, jos, certându-se care e mai patriot… Și explozia de steaguri de care te dor ochii.

Apoi multe discuții și vorbe.

Subiecte interesante… Cine lângă cine stă la Arcul de Triumf, cine merge și cine nu merge la cheful de Ziua Națională de la Cotroceni, ce i-au strigat protestatarii „Rezist” lui Dragnea sau sosiei lui, și cât a cheltuit de 1 Decembrie miliardarul Soroș cu intelectualii lui făcuți la apelul bocancilor. Va fi paradă militară, defilăm cu Kalașnikov, dar și cu „tehnica” americană, cu rachete Patriot, sau măcar fluturând facturile miliardare pentru ele, cu veterani din Afganistan care nu au aflat niciodată de ce au fost trimiși acolo. De departe se vede frumos. Se vede, dar nu se prea înțelege. De exemplu n-am înțeles pe cine trebuie să bombardăm de cumpărăm atâtea rachete și n-am înțeles nici de ce Stela Popescu a fost înmormântată cu onoruri militare.

De 1 Decembrie ne aducem aminte de țară, răsfoim presa pe internet și nu înțelegem nimic, rămânem agățați de titluri tabloide: ”Se întâmplă chiar acum” și chiar dacă mergem înainte, zgomotul de fond a depășit de mult fondul. Dar Ziua Națională nu e atât rațiune, cât simțire. Ce nu înțelegem cu mintea, devine clar în suflet.

De departe, asperitățile relației cu țara se șterg și oamenii uită că au plecat trântind ușa României, fără să se uite în urmă. Dar ca după o relație pe care îți pare rău că ai încheiat-o, te întorci și te bucuri de amintiri. Te întrebi în mod legitim: De ce m-aș întoarce? De ce-am plecat? Uneori răspunsul stă în lucruri mici. Într-o privire acră a fetei arogante de la ghișeul unei companii aeriene. În teancul de hârtii pe care trebuie să-l prezinți pentru a scoate o singură hârtie. În comisioanele și adaosurile banditești cu care te confrunți la orice operațiune comercială.

Sunt multe lucruri care nu merg. Prea multe.

Dar așa e și „afară”. Te rănești și dacă te lovești de zidul birocrației din Italia. Sau de absurdul unor pretenții ale legilor din Germania. Oriunde ești încercuit și nu scapi fără luptă. Nu comentezi, tu ai vrut să mergi acolo. Dar de la țara TA aștepți mult mai mult. Tocmai pentru că e țara ta. De Ziua Națională ne amintim, de departe, că avem o țară, și ne gândim la ea ca la cineva drag pe care nu l-am văzut de mult. Este singura țară căreia îi iubim și defectele, dar așa de mult am vrea să se îndrepte… De 1 Decembrie ne bucurăm, simplu, că o avem.

Sorin Cehan- președinte UJRP