„130 DE ANI SUB SEMNUL LUCEAFĂRULUI”

„130 DE ANI SUB SEMNUL LUCEAFĂRULUI”

212
0
SHARE

Poetul naţional Mihai Eminescu va fi rememorat la 130 de ani de la plecarea la cele sfinte printr-o amplă manifestare organizată de către Ateneul Naţional din Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Asociaţia “Mihai Eminescu” din Viena şi Muzeul Municipal “Regina Maria” din Iaşi. 

Astfel, pe 15 iunie, de la ora 12.00, sub genericul „130 de ani sub semnul Luceafărului”, vor avea loc lansarea cărţii „Mihai Eminescu în arhivele diplomatice”, de Dan Toma Dulciu, vernisajul expoziţiei „Jurnalistul Mihai Eminescu şi lumea diplomaţiei”, realizată de Muzeul Municipal „Regina Maria” Iaşi, decernarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi doamnei Laura Hant, preşedintele Asociaţiei „Mihai Eminescu” din Viena,  precum şi concertul extraordinar susţinut de Corul Marii Uniri, sub bagheta dirijorului Andrei Fermeşanu.