24 iunie: Cea mai mare şi mai spectaculoasă sărbătoare a anului

24 iunie: Cea mai mare şi mai spectaculoasă sărbătoare a anului

750
0
SHARE

Sânzienele sau Drăgaica sunt sărbătorite de români în fiecare an pe 24 iunie. Aceasta este cea mai mare şi mai spectaculoasă sărbătoare păgână a anului, care coincide, ca dată cu Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. De Sânziene, tradiţia spune că “timpul se face bun, îngăduitor, creşte şi cuprinde gândul omului, purtându-l peste câmpurile şi poienile pline de flori, parfumate cu miros de Rai”.

Evenimentul este însoţit de o serie de credinţe populare interesante şi tradiţii legate de dragoste, sănătate, bunăstare şi fertilitate. Drăgaica este numele slav al sărbătorii de Sânziene şi se întâlneşte în Muntenia şi Oltenia.

Sărbătoarea este una cu totul specială şi ţine o noapte şi o zi, iar noaptea de Sânziene (23-24 iunie) este una magică, este noaptea focurilor de vară, fiindcă “este vară în cer şi vară pe pământ, este vară în suflete şi trupuri, este anotimpul dragostei şi al vieţii plenare”.

Atunci se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Pentru aceasta se fac practici de pomenire a morților numite Moșii de Sânziene, când se deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări și se dă de pomană la cimitir.

Floarea de Sânziană (Gallium verum sau Gallium mollugo — după culoarea galbenă sau albă), frumos mirositoare, care înflorește în preajma solstițiului de vară, în perioada pârguirii cerealelor, are numeroase întrebuințări în medicină și cosmetică, drept pentru care mitologia populară i-a acordat anume proprietăți mistice, fiind folosită în practicile magice efectuate în noaptea premergătoarei zilei Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Pentru a avea eficiența scontată trebuie culeasă după un anume ritual și anume: florile în zorii zilei Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în timp ce tulpina și semințele, toamna. Dacă sunt culese corespunzător, proprietățile lor sunt miraculoase: întăresc copiii debili și limfatici, dacă se pun în apa lor de scaldă; vindecă frigurile; puse în rachiu vindecă vătămăturile; roua căzută pe flori în noaptea de Sfântul Ioan Botezătorul este leac sigur pentru bolile de ochi și piele.

Sânzienele sunt flori de câmp, galbene-aurii, cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, cu miros puternic de fân şi a miere. La cea mai mică atingere, din ele se scutură o ploaie fină de aur, pentru că tradiţia spune că ele sunt florile solstiţiului de vară, iubitoare de soare, iar viaţa lor este scurtă, de numai două-trei săptămâni, atâta vreme cât astrul zilei se află în plină putere.

În traditia populară, Sânzienele sunt şi nişte făpturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, făpturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefăcătoare. Această denumire a lor este adesea cauza pentru care sunt confundate cu Ielele, Măiastrele sau Vântoasele, care, de regulă, sunt zâne rele.

Părerile specialiştilor, dar şi ale ţăranilor, sunt extrem de amestecate când este vorba despre Sânziene. Este o certitudine că ele sunt diferite de Iele, pentru că au, în general, însuşiri bune: fuioare de vânt uşoare în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează sub razele lunii (astrul celor născuţi în această zi) prin grădini, mutându-se de la un loc la altul, cântând pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Pentru că sunt din altă lume şi sunt atât de frumoase, „cine le vede nu le crede şi cine le-aude nu le răspunde”. Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru că începând de pe 24 iunie, cucul amuţeşte, pleacă în munte şi se transformă în uliu, răzbunându-se pe toate celelalte păsări cântătoare.

„Atunci va şti femeia gândul bărbatului, când va şti ziua când pleacă cucul”, se mai spune în tradiţie despre această zi.

Din spicele de grâu și alte șapte plante diferite cum ar fi: pelin, verbină, busuioc, sunătoare, ferigă, soc, cicoare, salcie și neapărat florile de Sânziană, fetele tinere împletesc cununi (semnul cercului). Purtate pe cap de o fecioară, aceasta reprezenta zeița agrară în dansul denumit Jocul Drăgaicei, care se execută ritual de către fete tinere la această serbare florală, cu caracter câmpenesc.

Până în anul următor, cununile sunt agățate la ușa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porților, la pietrele de hotar și pe crucile mormintelor, cu semnificația de a apăra oamenii, animalele și recolta de forțele nefaste, malefice, de stihiile naturii — grindină, inundație, furtună etc. Aceste cununi mai au rolul de a ghici viitorul, ursita.

Ele sunt aruncate pe casă sau șură și în funcție de felul în care rămân pe acoperiș, atârnate de hornul casei sau cad jos, anul care va urma va fi bun sau rău, tinerii se vor căsători cu omul iubit sau nu, recolta va fi bună sau proastă, locuitorii casei sănătoși sau bolnavi, vor avea noroc sau ghinion, etc.

În credința populară, floarea de Sânziană are nenumărate proprietăți magice: dacă o fată tânără o pune sub pernă în noaptea premergătoare Sânzienelor, își va visa cu siguranță ursitul; pentru femeia căsătorită, rețeta nu mai este valabilă, în schimb se recomandă să se înfășoare cu florile respective în jurul mijlocului pentru a nu avea dureri de mijloc la seceriș; dacă își pun în păr sau în sân floarea cu pricina, atât fetele cât și femeile devin mai atrăgătoare și mai drăgăstoase; dacă se tăvălesc la ivirea zorilor prin roua căzută pe Sânziene, sau se spală în apă curgătoare devin mai frumoase.

În același timp floarea de Sânziană este un reper caledaristic agrar. Dacă înflorește înainte de Sfântul Ioan Proroc Botezătorul, înseamnă că vegetația plantelor este prea avansată. După ce înflorește Sânzâiana, începe cositul.