Austriacul spânzurat la Mărăcineni era căsătorit cu o fostă balerină din Buzău:...

Austriacul spânzurat la Mărăcineni era căsătorit cu o fostă balerină din Buzău: “E greu de înţeles, avea totul în viaţă”

120
0
SHARE

Imagini macabre surprinse, ieri după-amiază, pe Drumul European 85, în Buzău. Un cetăţean austriac şi-a pus capăt zilelor, fiind găsit spânzurat de balustrada podului de la Mărăcineni. Cunoscuţii bărbatului sunt în stare de şoc.

Nimeni nu înţelege de ce Rudolf H., austriacul găsit spânzurat sub podul de la Mărăcineni, a decis să se sinucidă.

Cei câțiva cunoscuți pe care bărbatul de 48 de ani îi avea la Buzău sunt în stare de șoc.

“E greu de înțeles. Era un tip isteț, chipeș, înstărit, am putea spune că avea totul în viață. Om de afaceri de succes, două fabrici care produceau cabluri electrice, casă pe malul lacului, barcă, Mercedes ultimul tip, de toate”, a declarat pentru buzoineii.ro un prieten de-al austriacului.

Îndrăgostit de o fostă balerină din Mărăcineni

Rudolf H. a ajuns în România, după ce a cunoscut o fată de lângă Rm. Sărat.

“Ea e fostă balerină. S-au cunoscut în Austria în urmă cu aproape doi ani. S-au îndrăgostit și de atunci au fost împreună. El i-a luat vila de la Potoceni anul trecut. Stăteau două săptămâni în Austria, două în România. El nu știa prea bine românește, vorbeau mai mult în engleză”, a adăugat cunoștința austriacului.

Cei doi erau căsătoriţi civil, iar pe 27 iulie urmau să facă nunta. Duminică seară, însă, s-ar fi certat destul de rău, iar ieri s-a produs nenorocirea.

După prânz, austriacul și-a procurat o sfoară, a legat-o de balustrada podului, și-a pus lațul de gât și s-a aruncat de pe pod.