SHARE

O persoană a murit şi altele au fost rănite în coliziunea dintre două trenuri produsă luni la orele prânzului în provincia Styria din sud-estul Austriei.

Din primele informații, cel puțin o persoană a murit, iar alte câteva au fost rănite, ca urmare a unui accident feroviar petrecut luni după-amiaza, scrie RT.

Incidentul s-a petrecut în provincia austriacă Styria.

Presa germană scrie că cel puțin cincisprezece persoane au fost rănite, iar printre victime se numără și trei copii.

Poliția a confirmat informația potrivit căreia, în urma accidentului o persoană a murit din cauza rănilor suferite.

Foto: © APA / AFP