SHARE
Air Berlin, al doilea cel mai mare operator aerian din Germania, dupa Lufthansa, și-a cerut insolvența, după ce principalul acționar, compania saudită Etihad, a anunțat că nu o va mai susține financiar, informează BBC.
Compania aeriană, care de peste un deceniu acumulează datorii, a raportat pierderi de 782 de milioane de euro în 2016.
Finanţarea din partea Etihad, care a investit în acţiuni ale Air Berlin în 2011, a ajutat operatorul german să continue activitatea în ultimii ani, dar compania din Abu Dhabi şi-a revizuit investiţiile europene după ce acestea nu au adus profitul aşteptat.
Etihad a furnizat, cel mai recent, 250 de milioane de euro companiei Air Berlin în luna aprilie.
Air Berlin a anunţat că zborurile companiei continuă, iar guvernul german a informat că a acordat operatorului un împrumut punte de 150 de milioane de euro.
Potrivit BBC, Lufthansa, principalul rival al operatorului, vrea să cumpere o parte din activele Air Berlin Group.
Și numărul de pasageri a fost in cădere liberă în ultimele luni, din cauza zvonurilor privind situația sa financiară: în iulie, Air Berlin a pierdut un sfert din clienți, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Operatorul s-a confruntat în ultima perioadă și cu o serie de intârzieri și anulări de zboruri, care au atras plata a milioane de euro despăgubiri către călători.