Ambasadorul Gerhard Reiweger: „Austriecii nu știu destul de multe lucruri despre România”

Ambasadorul Gerhard Reiweger: „Austriecii nu știu destul de multe lucruri despre România”

366
0
SHARE

Austriecii nu știu destul de multe lucruri despre România, iar crearea unei imagini de țară este “o provocare”, a declarat, miercuri, ambasadorul Austriei la București, Gerhard Reiweger, la evenimentul “Youth’s Perspective on Romania’s Public Diplomacy within the EU”.

Potrivit Agerpres, în cadrul acestui eveniment, desfășurat la București, trei echipe de tineri au prezentat trei aplicații online, care vin în ajutorul celor care vor să știe mai multe despre Uniunea Europeană: EU Buddy, Euroquiz și EU Choose. EU Buddy este un program prin care tinerii ce pleacă la studii în străinătate pot cere informații în comunitatea online, Euroquiz este un test online de cultură generală, iar EU Choose prezintă procesul democratic prin perspectiva unui membru al Parlamentului European.

Proiectele au fost dezvoltate în cadrul unui “hackathon”, timp de o săptămână.

“Încercăm să vedem cum ar trebui să arate România”, a afirmat Eric Bartha, director al Danube Youth Alliance. El a spus că toate cele trei proiecte ale tinerilor vor fi promovate în mod egal și că, în viitor, va fi elaborat un manifest ce va cuprinde concluzii ale acestei experiențe.

Ambasadorul Austriei la București a vorbit despre diplomația publică în contextul creării imaginii țărilor europene. El a afirmat că, în timp ce Austria este asociată cu excursiile la ski sau muzica, România nu are un brand.

“Avem o imagine: cultură — Salzburg, ski. Varianta reciprocă, și anume ce cred austriecii despre România începe cu faptul că nu știu destule despre România. Este o provocare pentru țară”, a afirmat Gerhard Reiweger.

Diplomatul a vorbit și despre nevoia de dialog în contextul creării unei imagini de țară. “Nu e vorba numai de puterea politică și cea legală implicată în acest efort, trebuie creată o atmosferă de înțelegere în societăți, iar acest scop nu poate fi atins pe termen scurt”, a spus el.

Gerhard Reiweger a amintit și de dezvoltarea sectorului IT în țara noastră.

“Imaginea economiei unei țări face parte din percepția globală. Dacă Austria este percepută doar în termeni culturali sau turistici, înseamnă că trebuie să lucrăm la imaginea noastră din punct de vedere al implicării economice. În România este același lucru. Oare câți oameni știu că aveți un sector IT în dezvoltare, în care tânăra generație este atât de implicată?”, a spus el.

Ambasadorul a amintit că diplomația publică face obiectul unei conferințe, la Cluj-Napoca, pe 23 iunie. “Speranța mea este să începem un dialog real despre cum să dezvoltăm diplomația publică, ceea ce înseamnă că va trebui să vă gândiți ce vreți să fiți, care este mesajul sau care sunt mesajele pe care vreți să le transmiteți”, a punctat diplomatul.

La eveniment au mai participat Anca Gherle — consilier la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social și Dan Nechita — președinte Smart Everything Everywhere.