Angajații români, la coada clasamentului la productivitate. Austriecii, de două ori mai...

Angajații români, la coada clasamentului la productivitate. Austriecii, de două ori mai eficienți decât noi

404
0
SHARE

Angajații români sunt puțin mai eficienți decât acum zece ani, dar țara noastră este tot la coada clasamentului european, la acest capitol. Suntem de două ori mai puțini productivi decât belgienii, francezii sau nemții.

Dar nu pentru că am fi neapărat leneși, spun specialiștii în resurse umane.

Ci pentru că muncim dezorganizat, cu un program prea lung – axat pe bifarea cât mai multor ore de muncă, și nu pe rezultate.

Productivitatea unui angajat român este 62% din media europeană. Doar bulgarii au rezultate mai slabe decât noi. Irlandezii sunt de trei ori mai eficienți la locul de muncă decât noi, iar belgienii și austriecii de două ori. Dar ce înseamnă productivitatea?

Productivitatea se măsoară în funcție de cât muncește un angajat pe zi, cu cât este plătit și ce produce în timpul acesta . De exemplu, să presupunem că un angajat produce în opt ore un sacou. Dacă un sacou se vinde cu 100 de lei și angajatul este plătit cu 50 de lei pe zi, asta înseamnă că produce de două ori mai mult decât primește salariu. Adică are o productivitate de 200%.

Paradoxal, nu producem mai mult chiar dacă stăm la serviciu un timp îndelungat , spun experții .

40 de ore pe săptămâna, cu aproape trei ore mai mult față de media europeană. Deloc întâmplător, chiar angajații din Austria, Irlanda și Olanda, țări aflate în topul productivității, muncesc și cel mai puțin. Care e secretul? Patronii știu să-și motiveze angajații.

Michael, expert în resurse umane din Marea Britanie: ”Resursa umană este sursa principala de succes într -o companie. Așa că oamenii trebuie motivați , trebuie implicați în activitatea companiei și, în cele din urmă , dar cel mai important , trebuie să te ocupi de bunăstarea lor la locul de muncă. Pentru că a te simți acasă la serviciu, a avea satisfacții la muncă înseamnă în mod direct și a fi productiv.”

In România, multe firme au în continuare un program de muncă rigid, în care angajatul trebuie să vină și să ponteze un număr de ore. In ultimii ani, unele companiil au început să accepte ideea că un angajat nu e productiv dacă e stresat și obosit.

Madi Rădulescu, consultant în resurse umane: ”Programul de lucru flexibil este din ce în ce mai folosit. Sunt oameni care lucrează mult mai bine de acasă, de aceea o zi sau două de lucru acasă a devenit o regulă în foarte multe dintre companii. Nu ai întreruperi, lucrezi în liniște, lucrezi într-un mediu în care îți este confortabil să o faci și poți finaliza mult mai multe lucruri care necesită atenție și concentrare.”

O altă soluție la care apelează companiile este pregătirea la locul de muncă.

Mădălina Teodorescu, reprezentant al unei companii IT: ”Daca ne gândim la un junior pe care îl angajăm să zicem pe un post de contabil, dar nu îi dăm suportul necesar să învețe, nu are cum să le facă, pentru că nu știe. Și atunci el are nevoie de training ca să ajungă la acea competență.”

Față de acum zece ani, românii sunt mai eficienți la serviciu, dar departe încă de media europeana.