Angel Tîlvăr, cu ocazia Ziua Memorială a Holocaustului: „Trebuie să ne lăsăm...

Angel Tîlvăr, cu ocazia Ziua Memorială a Holocaustului: „Trebuie să ne lăsăm inspirați de forța incredibilă a supraviețuitorilor”

588
0
SHARE

În acest an, pe 24 aprilie, la Memorialul Victimelor Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim și în comunitățile evreiești din întreaga lume se desfășoară ceremoniile legate de Yom HaShoah, Ziua Memorială a Holocaustului.

Este un moment care trebuie legat nu doar de amintirea milioanelor de evrei care au pierit în mod barbar, ci și de hotărârea noastră, a tuturor, de a nu lăsa să se mai repete o astfel de tragedie.

Cele șase torțe care au fost aprinse în memoria celor 6 milioane de victime trebuie să ardă pentru eternitate în conștiința noastră și să risipească întunericul antisemitismului, intoleranței, discriminării și urii criminale.

Fără a uita vreo clipă monstruozitatea Holocaustului, trebuie să ne lăsăm, totodată, inspirați de forța incredibilă a supraviețuitorilor și de spiritul drepților între popoare, pentru a construi o lume mai bună, mai justă, avându-și temelia în înțelegerea reciprocă și în respectului absolut pentru viață și demnitatea umană.

Fie ca momentului în care ne plecăm frunțile cu profundă tristețe, spre a onora memoria atâtor destine frânte, să îi urmeze clipa în care ne ridicăm privirea plină de înțelepciune, de dragoste față de toți semenii noștri și de hotărârea de nezdruncinat de a nu mai permite vreodată o asemenea coborâre a umanității în infern.

Angel TÎLVĂR

DEPUTAT PSD DE VRANCEA