SHARE

Conducerea Instituției Prefectului – Județul Sibiu a avut o întrevedere cu ambasadorul Austriei la București. Gerhard Reiweger a fost însoțit, în vizita sa de rămas-bun, de consulul onorific al Austriei la Sibiu, Andreas Huber.
Austria este foarte iubită în Transilvania, dar, din păcate, România nu este cunoscută în Austria”, a spus ambasadorul la încheierea misiunii sale diplomatice în România.
În acest context, cei doi oficiali au fost de acord că relațiile bilaterale pot fi dezvoltate prin cultivarea unor colaborări punctuale regionale, între județe din România și landuri din Austria. “Noi suntem deschiși la colaborare și sprijinim toate proiectele care aduc beneficii cetățenilor județului Sibiu”, a subliniat prefectul Adela Muntean.
În finalul întrevederii, prefectul Adela Muntean și subprefectul Horațiu Marin l-au felicitat pe diplomatul străin pentru activitatea sa în România și i-au urat “La mulți ani”, de Ziua Națională a Austriei, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.