Austriacul care lasă România de zece ani fără păduri

Austriacul care lasă România de zece ani fără păduri

396
0
SHARE

Gerald Schweighofer a venit în România în 2003 ca investitor străin, cu planul de a face afaceri cu lemn, ajungând în 11 ani să dețină 4 fabrici și pregătindu-se să o deschidă pe a cincea.

A început cu o fabrică la Sebeş iar astăzi, cam 89.000 de vagoane de tren pline cu buşteni intră anual pe porţile fabricilor sale. Într-un vagon de tren intră circa 45 de metri cubi de lemn, iar firma austriacului prelucrează anual circa patru milioane de metri cubi, informează PaginadeAgricultură.ro.
Deşi au circulat multe zvonuri despre el, omul de afaceri nu este implicat în nici o cercetare penală, nefiind suspectat de vreo încălcare a legii. Lucrează “nemţeşte”, cu documente, fără să taie vreun copac fără acte şi fără să cumpere vreun buştean “la negru”, el fiind însă ajutat de oamenii politici de la noi încă de la început. Gerald Schweighofer era asociat în 2001 cu marea companie italiană de exploatare a lemnului, Stora Enso Timber dar o schimbare legislativă din Austria, care viza conservarea pădurilor şi exploatarea sustenabilă a pădurilor l-a îndreptat pe omul de afaceri austriac spre România.

Cumva a reuşit să intervină pe lângă fostul prim-ministru Adrian Năstase pentru adoptarea în regim de urgenţă a două acte normative prin care s-au creat, practic, condiţiile demarării exploatării masive a fondului forestier de orice firmă din România sau de oriunde.

A fost promovată o ordonanţă de urgenţă pentru încheierea de către Regia Naţională a Pădurilor a contractelor de vânzare- cumpărare pe termen lung a masei lemnoase, aprobată în acelaşi an prin lege. În 2003, când au început licitaţiile, doar firma lui Schweighofer avea capacitatea de a prelua aceste contracte – ceea ce s-a şi întâmplat.

Au urmat zece ani de prosperitate pentru investitorul austriac. Acum are patru fabrici în România și un profit net de 330 milioane de euro doar în perioada 2008 -2013.Cifra de afaceri cumulată este de 1,9 miliarde de euro.Echivalentul în lemn este uriaş.

Ioana Ivan, Sursa: ActiveNews