Bătălia pe Justiție este o falsă dilemă în anul Centenarului

Bătălia pe Justiție este o falsă dilemă în anul Centenarului

177
0
SHARE

În ultimul an uriașe energii se consumă inutil în confruntarea pe problemele Justiției în România. Prea multă agitație pentru o definire care nu este esențială pentru dezvoltarea și viitorul României. Țara noastră măcinată de iarna demografică și migrația forței de muncă, controlată de multinaționale și cu o economie în proporție de 56 la sută pe mâinile companiilor străine a ajuns să fie câmp de luptă pe Justiție, că așa dorește Bruxellul sau marile puteri occidentale cu ispite colonizatoare. Ne epuizăm ca națiune energiile pe o falsă problemă: bătălia pe Justiție, în loc să ne gândim la dezvoltarea țării ca proiect de țară. Parcă în țara noastră Justiția ține de foame, demografie, prosperitate și interes național. În realitate bătălia se dă pentru controlul total al României. Pe eșafodajul vechiului conflict între securitate și partid, Justiția e folosită ca marotă sau bâtă politică transnaționaă, prin care se controlează politicul și economia națională în sujba ambasadelor și guvernelor străine în general. Am evitat să scriu frecvent despre această luptă care-i macină pe români la absurd pentru că în realitate este o falsă problemă națională. Structura Justiției e controlată parțial de către serviciile secrete, care sunt conduse de președinte, ca și comandant suprem. Deși Justiția trebuie controlată ca expresie a poporului suveran, azi e confiscată de un grup neales de interese din stat, ce vrea să-și perpetueze puterea sine die. Acest modul structural exemplificat e folosit în numeroase țări din lumea occidentală. La noi, ”partidul”, în speță PSD dorește să preia controlul Justiției pentru ca să scape liderii de eventuale condamnări. Pe de altă parte, Justiția nu este o fata morgana, o fecioară neprihănită oarbă cum ne-o prezintă propaganda structurilor secrete, ci un grup de presiune prin care se regularizează societatea.

Corupția nu e o invenție post-decembristă, ci a existat de când e lumea. În general unde este putere și bani este și coprupție. Sigur că fenomenul corupției trebuie controlat și redus la un factor care nu să perturbe funcționarea normală a unei societăți. Numai că la noi bătălia pentru Jutiție e de fapt lupta pentru controlul cătușelor pentru eliminarea adversarilor. ”Justiția” structurilor secrete a devenit o proiecție a puterii dominante din NATO, care are interesul pe termen lung să destructureze orice pol de putere politic și economic autohton care nu poate fi controlat. Se dorește exploatarea resurselor până la epuizare. Un lucru asemănător s-a întâmplat în anii 2000 în Mexic când Justiția a devenit brațul înarmat al Departamentului de stat american pentru controlul politicului. Lucru nu e nou pentru noi. În anii 1950, URSS a controlat societatea românească prin procuratură și securitate și a impus astfel voința Moscovei prin arestarea a sute de mii de români nevinovați. Din păcate o parte din structurile secrete în loc respecte dictonul ”Patria a priori” îl impun pe cel ”SUA a priori”, așa cum în perioada sovietică securiștii lui Dej puneau pe prim plan un ”URSS a priori!”. E un mecanism colonial clasic prin care marile puteri controlează de fapt țările mici, bananiere și coloniile. România care nu-și mai controlează economia din punct de vedere politic a devenit o extensie a intereselor Bruxellului și marilor puteri occidentale. Cine ridică capul îi este retezat ca lui Brâncoveanu la Stambul. Deci azi asistăm nu la lupta anticorupție care este doar un fetiș propagandistic, ci la o veritabilă luptă pentru putere în vederea înlăturării ultimelor rămășițe de suveranitate națională pentru ca România să devină dintr-un stat suveran o corporație în slujba capitalului unor puteri imperiale. Românii care se împuținează trebuie să devină mână de lucru ieftină, niște consumatori docili ai produselor impuse din afară, iar teritoriul național transformat în ”gazdă” pentru grupuri de imigranți ce muncesc la comanda corporațiilor. Ideea nu e nouă în istorie. Bancherii de pe Wall Street au finanțat revoluția bolșevică pentru că le era mai ușor să facă afaceri prospere cu URSS, un stat ateu construit ca o companie despotică și un bun consumator, decât cu o teocrație țaristă, care își punea întrebări despre destinul și viitorul mesianic al rușilor. Radicalismul justițiar în discursul anticorupție se aseamănă mai mult cu propaganda lui Jdanov și bolșevismul leninist, decât cu specificul unei democrații stabile, coerente și naționale.

România astăzi e măcinată de conflictul pe Justiție, deși problema ei e alta. În orice țară civilizată când o unitate de elită a unui parchet e prinsă audio/video că confecționa dosare penale ca la piață sau ca pe vremea lui IV Stalin pe baza unor denunțuri mincinoase, automat șeful parchetului general sau al structurii anticorupție și-ar fi dat demisia imediat, nu ar fi așteptat să i se ceară demisia. E firesc ca într-o democrație funcțională un manager să răspundă de ce fac subalternii, chiar dacă acesta nu ar fi știut de abuzurile inimaginabile ce amintesc de perioada lui Ana Pauker și Teohari Georgescu. Chiar și comuniștii au încercat să dea procesului de falsificare a actului de justiție un caracter cât mai legal și oficial. Cineva trebuie să răspundă pentru aceste abuzuri ale magistraților. Construcția de dosare trucate care să bage oameni la pușcărie e îngrozitoare și l-ar fi făcut invidios chiar și pe Vîșinski, procurorul șef al lui IV Stalin. Au răspuns și comuniștii după experimentul Pitești și nu numai. Sunt sigur că procuratura din România e superioară celei lui IV Stalin și în consecință își va elimina procurorii staliniști și va instaura domnia legii. În altă ordine de idei trebuie să se înceteze cu apelativul bolșevic de ”penali”, numai în regimul marxist-leninist oamenii erau condamnați lingvistic înainte de a se emite sentința judecătorească. În fața legii toți suntem egali, că suntem sau nu ”penali”. Prezumția de nevinovăție este trăsătura unei democrații autentice, iar acuza a priori de ”penal” înainte de decizia Tribunalului este specific regimurilor totalitare, în special celui bolșevic. Nu cred că Iohannis a îmbrăcat geaca roșie din simpatii leniniste? În altă ordine de idei, PSD pare că nu vrea îndreptarea abuzurilor din Justiție pentru a avea o magistratură fără prihană, ci doar să o controleze și unii lideri ai partidului să scape de pușcărie. În acest conflict, România e la mijloc, o țară umilită la rangul de colonie. Cei care cred că România se poate conduce cu denunțuri false se înșeală amarnic. ”Denunțurile se întorc întotdeauna contra denunțătorului” era sintagma preferată a lui Lavrenti Beria, care i-o spunea fiului său Sergo, ca să evite căderea în malaxorul stalinist, care azi a devenit, din nefericire, o paradigmă în România sfâșiată între DNA și PSD. Cei care cred că își pot bate joc de români și România la nesfârșit se înșeală. Încrederea în Justiție ca și act de dreptate trebuie refăcută. Istoria se răzbună într-un fel sau altul. Justiția e o falsă dilemă în an de Centenar. Prioritățile românilor la o sută de ani de la Decembrie 1918 sunt decolonizarea, ieșirea din iarna demografică, unirea simbolică cu frații de peste Prut, construcția de autostrăzi și trenuri de mare viteză care să străpungă Carpații, dezvoltarea capitalului autohton, nu arestarea oamenilor de afaceri români, hărțuirea formatorilor de opinie patrioți, în urma unor simpozioane organizate în străinătate udate din belșug cu whiskey. Istoria m-a învățat că întotdeauna trădarea se plătește.

Ionuț Țene