SHARE

“Informare acasă! Siguranță în lume!“ Este campania derulată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu mai multe instituții publice. Iniţiativa îşi propune informarea cetățenilor români în privinta riscurilor la care se pot expune în momentul în care îşi căuta un loc de muncă, un program de studii sau când se stabilesc în afara granițelor României.

Reprezentanţii ministerului vor merge în toate judeţele. Campania se derulează în două etape. Prima a început deja în luna mai, ţine toată luna iunie şi se adresează tinerilor, iar a doua are loc în această toamnă, când va fi dedicată celor care vor să lucreze în agricultură.

Natalia Intotero, ministrul Românilor de pretutindeni a vorbit despre cum îi poate ajuta acest program pe români.

”Cetăţenii noştri au întâmpinat multe dificultăţi, începând de la momentul călătoriei, dar şi activitatea de muncă, pentru că au plecat neinformaţi, sau cu diferite oferte de muncă ce până la urmă nu s-au dovedit a fi reale.Au ajuns în ţările respective, li s-au luat documentele şi efectiv au ajuns să fie sclavi. Nu ne dorim să mai avem astfel de evenimente şi de aceea am decis derularea acestei campanii”, a spus ministrul.