Companiile farmaceutice din Austria și Germania cumpără sute de tone de fructe...

Companiile farmaceutice din Austria și Germania cumpără sute de tone de fructe de pădure din România

386
0
SHARE

Sute de tone de fructe de pădure vor pleca din Prahova în aceste zile spre fabrici de produse farmaceutice din Germania şi Austria. Oficialii Direcţiei Silvice Prahova au început sezonul de colectare pentru cătină, măceşe şi păducel. Au de onorat contracte de 200.000 de euro.

Afacerea este una profitabilă, având în vedere că reprezentanţii Direcţiei Silvice plătesc 5 lei pentru un kilogram de fructe şi primesc de la partenerul străin aproape 2 euro pentru fiecare kilogram.

Încă din prima zi de colectare, la sediul Ocolului Silvic din Ploieşti, unde există o cameră frigorifică, au început să vină primele transporturi de cătină, aproape 5 tone într-o singură zi. Fructele sunt congelate, iar când se strange o cantitate suficient de mare sunt încărcate în TIR-uri şi exportate în Germania.

“ Deşi este prima zi, au venit în doar două ore 2500 de kilograme. O cantitate  destul de mare. Prima livrare o vom face când vom avea 30 de tone strânse”, a declarat Ion Dâlvaru,  angajat al Ocolului Silvic Ploieşti.

Fructele sunt adunate din toate zonele de deal şi munte din judeţul Prahova, dar în special din zona  Câmpina- Valea Prahovei sau Vărbila. Practic toate ocoalele silvice din judeţ sunt angrenate în prezent în această activitate. Fructele sunt culese de oameni sărmani care merg la primele ore ale dimineţii în pădure, adună crenguţele de cătină şi măceşe apoi le aduc acasă unde desprind bob cu bob fiecare frcut. Predau apoi marfa la centrele de colectare organizate de ocoalele silvice unde primesc şi plata, 5 lei pentru fiecare kilogram de fructe.

Dragoş Ciomag, directorul Direcţiei Silvice Prahova a precizat că instituţia pe care o conduce are contracte cu mai multe societăţi din Germania şi Austria, conform cărora trebuie să livreze 80 de tone de cătină, la un preţ de 1850 de euro pe tonă, 20 de tone de păducel, la un preţ de 850 de euro pe tonă şi 40 de tone de măceşe, tot cu 850 de euro pe tonă. În total , Direcţia SIlvică Prahova va primi pe fructele de pădure aproape 200.000 de euro.

Cătina, considerată fructul care conţine cea mai mare cantitate de vitamina C, de zece ori mai mult decât citricele, este solicitată de marile companii farmaceutice din Europa pentru a fi transformată în uleiuri şi ulterior în medicamente.

“Cătina este căutată pentru uleiuri, vitamina C foarte mută, uleiurile volatile care sunt foarte bune şi din ele se fac medicamente în afară. De pe vremea lui Ceauşescu trimitem cătină. Întodeauna”, spune Dâlvaru, potrivit cotidianului Adevărul.

Cătina este considerată un adevărat antibiotic natural, consumul ei este indicat în special pentru afecţiunile căilor respiratorii, dar şi pentru afecţiuni neurodegenerative şi circulatorii. Păducelul este folosit pentru afecţiuni psihice, fiind un descries drept un calmat cu efecte benefice şi fără efecte negative, iar fructele de măceş sunt folosite pentru tratarea avitaminozelor, dar şi în afecţiunile aparatului digestiv.