Conflictul transnistrean trebuie soluţionat doar prin respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova

Conflictul transnistrean trebuie soluţionat doar prin respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova

233
0
SHARE

Consiliul Ministerial al OSCE, ce a avut loc la Viena, a subliniat importanţa unei reglementări paşnice şi durabile a conflictului transnistrean, care ar trebui să se producă doar prin respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Consiliul Ministerial al OSCE s-a desfăşurat în perioada 7-8 decembrie, la Viena. La sfârşitul acestuia a fost adoptată o Declaraţie cu privire la negocierile de reglementare a conflictului transnistrean în formatul “5+2”.

”Statele participante ale OSCE subliniază importanţa reglementării paşnice şi durabile a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internaţional, precum şi adoptarea unui statut special pentru regiunea transnistreană”, se arată într-un comunicat al Ministerul de Externe şi al Republicii Moldova.

Recent, preşedintele moldovean Igor Dodon s-a pronunţat pentru reglementarea conflictului din Transnistria prin federalizare şi împotriva unei posibile uniri cu România.

În vederea soluţionării conflictului transnistrean, au fost demarate discuţii de pace în format 5+2, care presupun participarea Republicii Moldova, Transnistriei, OSCE, Rusiei, Ucrainei şi observatorilor din partea SUA şi UE.

Regiunea separatistă Transnistria şi-a declarat independenţa faţă de Republica Moldova în 1990, justificând decizia cu frica unei posibile reunificări a Republicii Moldova cu România.