SHARE

 

Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat,excluderea din partid a

fostului lider Mircea Geoană, a primarului de la Sectorul 5, Marian

Vanghelie, şi a fostului ministru al Transporturilor, Dan Şova.

vanghelie

Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat despre excluderea din partid

a celor trei că majoritatea covârşitoare a colegilor a decis că trebuie să

meargă pe drumul lui şi că a plătit un preţ pentru că nu a fost un om al

deciziilor radicale.

Propunerea de excludere a fost votată cu 80 de voturi “pentru”,

două “împotrivă” şi două abţineri, au relatat sursele citate.

Potrivit lui Ponta, conducerea PSD a decis ca în primăvara anului

2015 să aibă loc Consiliul Naţional şi Congresul, în care se va alege o

nouă echipă de lideri şi se va decide proiectul politic pentru următorii

cinci ani.

”Este un moment mai dificil Este nevoie de o echipă de conducere

în PSD care să fie cu adevărat unită şi să aibă un proiect comun.

Din acest punct de vedere, au fost trei dintre colegii noştri pe care

nu numai eu, că dacă era vorba numai de mine, lucrurile erau mult

mai simple, dar majoritatea covârşitoare a Comitetului Executiv, cu

doar două voturi împotrivă, a considerat că trebuie să ne despărţim

drumurile”, a spus Ponta.

ponta

Marian Vanghelie a spus că îi este „greaţă” de ceea ce s-a întâmplat,

comparând că a fost „o execuţie ca la PCR”.

Radu Stefan

sursa foto comisarul.ro