Dansatori gălățeni, campioni în Austria

Dansatori gălățeni, campioni în Austria

306
0
SHARE

Școala de dans Fantastic Art din Galați, sub bagheta coregrafilor Dana și Gelu Baciu, este una din cele mai vechi și titrate școli de dans din România, cu o tradiție de 32 ani în acest domeniu, reușind ca an de an să aducă la Galați numeroase titluri și trofee de excelență, atât din competițiile naționale, cât și din cele internaționale.
Dansatorii gălățeni au participat în Austria, la competiția Vienna International Ballet Experience (VIBE), adresată atât  profesioniștilor, cât și amatorilor – VIBE (Vienna International Ballet Experience), unde au obținut titlul de campioni la secțiunea Open juniori I, cu formația Fantastic Art Crew (coregrafi Gelu Baciu și Adriana Iftene), dar și pe cel de vicecampioni la secțiunea Children Open, cu grupul Fantastic Kids (coregraf Andreea Dragoș). De asemenea, gălăţenii au excelat şi în probele Solo, unde Robert Denis Baciu s-a clasat al doilea la Children Open și a obţinut premiul special al juriului, în timp ce Cristina Celestina Stase a ocupat tot locul al doilea la Junior I Open. Totodată, la secțiunea Juniori I Contemporan, Mihaela Isac a obținut locul al treilea.
“A fost un concurs extraordinar de dificil, cu candidați de pe toate continentele, care și-au arătat măiestria în fața unui juriu format din dansatori, directori și coregrafi recunoscuți la nivel internațional. Aceștia s-au ocupat de sistemul de selecție și evaluare, dar și de atelierele de dans din cadrul competiției, dansatorii fiind jurizați după competențele tehnice și artistice la un înalt grad de performanță”, au precizat coregrafii de la Fantastic Art, într-un comunicat.