Deputatul PSD Angel Tîlvăr preocupat de situaţia părinţilor români din Austria

Deputatul PSD Angel Tîlvăr preocupat de situaţia părinţilor români din Austria

164
0
SHARE

Sunt îngrijorat de votul favorabil al legislativului austriac pentru proiectul de lege conform căruia alocaţiile acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor în Austria vor fi ajustate în funcţie de costul vieţii din ţările lor de origine.

De exemplu, dacă un copil are părinţii plecaţi la muncă în Austria, iar el a rămas în România, va primi alocaţia la cotele practicate în România şi nu la cele din Austria, ca până acum.Principiul fundamental al Uniunii Europene privind garantarea liberei circulaţii a persoanelor impune ca decizia părinţilor de a lucra într-un alt stat membru decât în care deţin cetăţenia să fie independentă de orice constrângeri impuse de diferenţele de legislaţie şi de drepturi între state. ,dd>Copiii lucrătorilor români se bucură şi ei de libera circulaţie în Uniunea Europeană. Recenta decizie obligă, în fapt, fie ca părinţii să îşi ia copiii cu ei în Austria, fie să renunţe la a mai lucra în Austria şi să se întoarcă în România. În ambele situaţii Austria restrânge fără drept libertatea de circulaţie în Uniunea Europeană.Comisia Europeană a declarat că va analiza aceste condiţionări. Alte state membre ale Uniunii, şi chiar şi Austria în trecutul apropiat, au manifestat înţelegerea valorilor europene şi au retras astfel de măsuri restrictive.Economia financiară insignifiantă nu se poate constitui într-o justificare a încălcării principiilor Pilonului Social al Uniunii Europene, referitoare la dreptul lucrătorilor la sprijin nediscriminatoriu pentru familie.Mă nelinişteşte faptul că o ţară europeană ca Austria a decis să ajusteze alocaţia în funcţie de nivelul de trai şi veniturile din ţările de origine.Acum când Uniunea are nevoie mai mult decât oricând de consolidarea valorilor democratice, nu foloseşte nimănui punerea sub semnul întrebării a principiilor construcţiei europene. Ca parlamentar al României, sper ca şi de data aceasta abordarea europeană să primeze.