SHARE

Așa își începe postarea pe o rețea de socializare unul dintre cei mai reputați jurnaliști ardeleni, Vasile Măgrădean:

Nu știu cum reușesc unii să ridice la rang de artă terfelirea imaginii unor semeni. Din interes sau din plăcere bolnăvicioasă. Sau, așa, pur și simplu, gratuit. Azi a fost rândul noului președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop… Oricât ar nega acuzațiile, oricâți martori ar aduce în favoarea sa, oricâte probe ar prezenta și oricâte argumente ar invoca, o umbră de îndoială în mintea cuiva tot va rămâne, pentru că, nu-i așa, acesta este și scopul… 
Cred că, dacă ar fi putut, și pe Isus Hristos l-ar fi acuzat unii de colaborare cu Securitatea sau, dacă nu, măcar de conducere fără permis a asinului la intrarea în Ierusalim.”

Încercarea continuă de a distruge imaginea, valorile și Biserica neamului românesc este una strajnică, mai ales în ultima perioadă în care România este supusă unor mari încercări. Mai ales în momentul în care un om capabil, cu un intelect peste măsura lor, a pamfletarilor care sunt în stare să scrie și să scoată ”probe” murdare pentru un pumn de bani, ajunge să conducă, de bună credință și în bună cunoaștere a materiei una din cele mai importante instituții ale statului.

Domnul profesor Ioan Aurel Pop este un simbol al României, este unul din cei mai importanți români ai timpurilor noastre, recunoscut la nivelmondial, și apun asta fără nici pic de frică că aș putea să mă înșel. Realizările domniei sale la nivel de Universitatea Babeș-Bolyai nu I le poate contesta nimeni, UBB sub managmentul domniei sale a ajuns să fie una din primele cinci din lume, în momentul în care există peste 27 000 în toată lumea.

Sunt meritele unui om care a știut să își formeze o echipă compactă, un om cu capacități de conducere deosebite și un bun român. Iar pentru asta, acum, după ce a fost ales ca președinte al Academiei Române să i se pună în cârcă neadevăruri care pot fi ușor demontate, doar cine a citit istoria Clujului Universitar ar putea înțelege de ce el nu putea fi efectiv colaborator al securității comuniste, efectiv legea îi interzicea acest lucru.

Așa cum puțini au fost cei care au dorit să se afișeze public și să îl susțină pe profesorul Ioan Aurel Pop, îmi exprim empatia față de acest caz, din păcate din ce în ce mai des întâlnit la români, dorința forțelor obscure de a arunca cu gunoi în tot ce mai sprijină și nu lasă să moară identitatea românească fiind una de neimaginat.

Se impune o întrebare simplă. De ce au apărut aceste acuze acum, după ce domnul profesor a fost ales președintele Academiei Române și după ce a avut curajul de a arunca cu pietre în unii politicieni români, curați ca lacrima? De ce nu au apărut înainte, când totuși, funcția domniei sale nu era chiar una de neglijat?

Ionică Armanca