Direcția Silvică Maramureș estimează că în această toamnă ar putea exporta peste...

Direcția Silvică Maramureș estimează că în această toamnă ar putea exporta peste 100 de tone de fructe de pădure

2178
0
SHARE

Direcția Silvică Maramureș estimează că în această toamnă ar putea exporta peste 100 de tone de fructe de pădure – afine, mure, fragi și porumbe – pe piața europeană.

Campania de strângere a fructelor de pădure a început cu ajutorul unor localnici din satele de munte din județul Maramureș, persoane care de peste 20 de ani participă la recoltarea fructelor de pădure.

“Estimarea noastră din acest an arată că am putea exporta peste 100 de tone de fructe de pădure. Fiind doar la începutul sezonului de colectare, în depozitul nostru a ajuns o cantitate apreciabilă de mure și afine, însă până la sfârșitul lunii august, jumătatea lunii septembrie, sperăm să adunăm cantitatea necesară beneficiarului nostru extern din Germania. Fructele de pădure reprezintă bunul cel mai căutat pe piața europeană de anumiți producători, un bun care se exporta și până-n 1989 cu același succes”, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Maramureș, ing. Mihai Leșan.

Fructele de pădure sunt considerate un produs ecologic pentru că provin din zonele muntoase înalte, ferite de poluare.

“Recoltarea fructelor de pădure se face din zone alpine, începând de la 500 metri altitudine și se ajunge la aproape 2.000 de metri altitudine, zone situate la mare distanță de orașe sau localități unde există factorul poluator, îndeosebi praful. Fructele de pădure, putem spune că s-ar încadra la categoria bio pentru că se dezvoltă și cresc în mediul natural fără a fie nevoie de intervenția omului. O tonă de fructe de pădure se poate onora de contractant cu peste 1.500 de euro, însă depinde foarte mult de oferta pieței, prețul poate crește simțitor. Pentru noi e afacerea sezonului și încercăm să o gestionăm cât mai eficient”, a spus Mihai Leșan.

Pe lângă fructe de pădure, silvicii din Maramureș mai oferă diferite soiuri de ciuperci și plante medicinale. Recoltarea fructelor de pădure se efectuează cu preponderență din Munții Gutâi, Maramureșului și Pietrosul Rodnei, informează Agerpres.

fructedepadure