Dreptul la Replică pe care EVZ a REFUZAT să-l publice: «Nu ai...

Dreptul la Replică pe care EVZ a REFUZAT să-l publice: «Nu ai niciun drept, domnule Curea, să ne faci lași pentru că am emigrat»

111
0
SHARE

«Referitor la articolul publicat marți, 13 noiembrie, de către Evenimentul zilei, ediția on-line, la adresa https://evz.ro/romanii-din-spania-sunt-revoltati-romania-e-o-tara-superba-pac.html?fbclid=IwAR0uRvN1xuYV1bilurdtJjlg36LwZHAzyHEtRSCGYjjWgSowt247vDnAFc0, cu titlul „Românii din Spania sunt revoltați. „România e o țară superbă, păcat că e locuită!”»

Cadru legal

Conform art. 30  alin. 1 din Constituția României “Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”

De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol prevede faptul că “Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.”

În baza celor de mai sus, vă adresez următorul

Drept la replică

Consider că știrea care a fost publicată pe site-ul publicației Evenimentul Zilei, din ziua de 13 noiembrie 2018, este una eronată, nu reprezintă în niciun caz opinia mea despre români și, în niciun moment, nu am dorit moartea sau vătămarea nimănui.

Cuvintele mele au fost răstălmăcite, iar dat fiind faptul că Mirel Curea, redactor șef al publicației Evenimentul Zilei, a refuzat cu obstinație, în urma discuției telefonice avută cu mine, să-mi acorde dreptul la replică, sunt îndreptățită să cred că a fost o acțiune comandată, pentru discreditarea mea. La un moment dat, chiar a spus că suntem lași pentru că am emigrat.

Despre postarea mea

Mă întorc acasă, da, Spania pentru mine este acasă.
Mă simt norocoasă că am unde să “fug”.
Mă simt norocoasă că trăiesc într-o țară nu tocmai perfectă, dar nu e o junglă.

România e o țară superbă, păcat că e locuită!

«Mă întorc acasă, da, Spania pentru mine este acasă»

Locuiesc de 17 ani în Spania și cred că Spania e casa mea mai mult decât România.  Aici am  mai mulți prieten decât în România, am cunoscuți, tot ce înseamnă conceptul „acasă” a fost cumva strămutat, o dată cu mine, aici, în Spania.

«Mă simt norocoasă că am unde să “fug”»

După o săptămână în care am constatat pe propria-mi piele realitatea și mizeria cruntă în care se zbat mulți români, primul meu gând a fost să „fug”.

Mă acuzați? Atunci cum vă explicați că 7 milioane (pentru alții 10 milioane) de români trăiesc în afara granițelor. Sau cum vă explicați dorința altor câteva milioane de a pleca, dar încă nu au găsit încă „ceva stabil”.

Da, mă simt binecuvântată și norocoasă că am unde să mă refugiez, căci românii din diaspora asta sunt „refugiați”, nu emigranți. Emigranți sunt cei care aleg să plece, refugiați sunt acei care sunt obligați să plece.

Ne-am refugiat în țări unde am considerat că putem fi protejați de lupte politice, de sistemul de sănătate care în acest moment seamănă tot mai mult cu un model pentru lagăre de exterminare. Ne-am refugiat în țări unde cetățeanul este baza societății și unde este respectat.

Unde sistemul social te protejează și nu te arată cu degetul când ieși din tipare.

Suntem refugiații unei țări care se scufundă, pe zi ce trece, în mizerie și nepăsare.

Am urmat un instinct ancestral, acela de a căuta un trai mai bun pentru noi și ai noștri.

Nu ai niciun drept, domnule Curea, să ne faci lași, și noi am vrut să fie mai bine, dar am ales alt drum.

Vă lăsați, adesea, influențați de politruci cu vise mărețe pentru propriile lor interese, nu pentru români, sau de jurnaliști plătiți să scrie ceea ce cred alții și nu ceea ce cred ei.

Vă supărați pe noi, cei din Diapora, atunci când venim și spunem că nu este normal să accepți călcâiul pe ceafă într-un sistem nociv. Dar nu faceți nimic.

Vă mor copiii arși, vă sunt spulberați părinții pe trecerea de pietoni, vă sunt bătute rudele pe stradă de indivizi protejați de lege și cunoștințe, dar țineți la „românism”.

Nu e nimic rău în a vă apăra originile. Dar fiecare o face în funcție de educație. Ori urli din toți rărunchii că nu e normal, ori ascunzi gunoiul sub preș și te prefaci că nu există.

Poți să protestezi cât vrei împotriva PSD, PMP, PNL, dar e vina TA!

Dragnea, Băsescu, Iohannis n-or să vină să-ți măture în fața casei, nu vor strânge rahatul după câinele tău, nu-i vor educa pe șoferi, ș.a.m.d.

Mă simt norocoasă că trăiesc într-o țară nu tocmai perfectă, dar nu e o junglă

Așa cum am scris și pe profilul meu de Facebook, DA, România e o junglă.

Oamenii de rând au nevoie de macete ca să răzbească printr-o realitate aproape ireală.

Și eu eram la fel când am ajuns în Spania.

Nu știam că în lume există servicii, legi, instituții, numere de telefon create special pentru a proteja femeia. Aici am învățat că nu e normal ca muncitorii să îți strige cele mai mizerabile lucruri și că o palmă nu e o modalitate de-ați demonstra iubirea pentru ființa de lângă tine.

Deși știam asta de la părinții mei, realitate mi-o arătase tanti Daniela de la patru care dormea pe scară cu cei patru copiii lângă ea, atunci când bărbatul ei venea beat acasă.

Nu știam că, orice s-ar întâmpla, suni la 112 și imediat vine un echipaj de poliție.

Aici am învățat că taximetriștii întotdeauna au rest și bun simț. Că există țări unde taximetria e o meserie bine reglementată, cu drepturi și sancțiuni, nu un hobby.

În Spania am văzut pentru prima dată spitale ca-n filme, apoi m-am obișnuit că așa este normal.

Și aș putea să vă plictisesc încă două pagini cu „Spania mea”.

Nu e o țară perfectă, are multe defecte și multe probleme. Spaniolii au fost educați în cel mai simplu și democratic mod: amenda.

Amenzile sunt destul de piperate pentru un cetățean din clasa medie. Da, dar aici nu ți-e frică să te duci la poliție să denunți încălcarea legii.

Și aici avem valize, naționaliști și extremiști, dar indivizii din jurul meu mă „amendează” imediat dacă deviez de la starea de bun simț. Pe înțelesul naționaliștilor de carton, aici, dacă cineva este agresat pe stradă, lumea nu trece nepăsătoare, ești imediat denunțat.

Tot aici am descoperit și condica de reclamații. Minunea care le-a făcut pe vânzătoare mai amabile, pe prestatorii de servicii mai profesioniști și pe șefii de magazine i-a făcut să-și supravegheze mai atent subalternii.

Evident că și aici sunt excepții, dar ATENȚIE! Sunt EXCEPȚII! Nu o stare de fapt.

România e o țară superbă, păcat că e locuită!

Este o sintagmă arhicunoscută, nu cred că există roman care să nu o fi pronunțat măcar o dată.

Ce am vrut eu să exprim? România este o țară potentă, doar că nu există oameni potenți acolo, și spun asta din toate punctele de vedere. Are locuri care ar putea fi folosite pentru a întări turismul, am putea face bani cu carul. Dar unde nu e minte, vai de picioare!

Despre declarația dată de Nina Ghița

Doamna își dorește foarte mult un post de europarlamentar și își dorea cumva să își mai facă puțin capital de imagine.

Declarația sa în afară de faptul că este complet ieșită din context, este un evident atac la persoana mea.

Mi se pare o absolută lipsă de educație și etică să semnezi o declarație ca membru a unui for care nu mai există.

Doamna în cauză nu mai poate fi membru al Consiliului Românilor de Pretutindeni, deoarece acest Congres a fost anulat de aceeași lege care l-a înființat (Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni nr. 299/2007, art.8, primul alineat)

Și, prin absurd, să spunem că titlul i-a fost acordat pe viață, acesta este incompatibil cu funcția de vicepreședinte PER, pe care doamna o ocupă în acest moment. (Vezi statutul Congresului românilor de Pretutindeni).

Deci, ce să înțeleg? Că „apărătorul numărul unu al patriei” vorbește despre România și românism, dar „uită” să specifice că de fapt nu este altceva decât un politician în căutare de capital de imagine?

Notă personală

Când am plecat din București am lăsat în urmă „pe cel mai iubit dintre pământeni”, pentru mine.

Postarea pe care voi ați răstălmăcit-o dincolo de bunul simț și deontologie, era strigătul disperat al unei mame care trebuie să-și lase copilul în urmă. Nu este copilul meu biologic, dar l-am crescut așa cum am putut, de când avea trei zile.

Nu pot să o condamn că a ales să studieze în România, dar nici nu mă condamnați că nu pot dormi noaptea de teamă să nu fie bătută, violată sau spulberată pe o trecere de pietoni în București.

În speranța că veți da curs solicitării de a publica acest drept la replică, vă mulțumesc!