Efectele războiului comercial pornit de Trump: Ford, Procter & Gamble şi Walmart...

Efectele războiului comercial pornit de Trump: Ford, Procter & Gamble şi Walmart şi alţi giganţi anunţă concedieri masive şi majorări de preţuri din cauza costurilor de producţie din ce în ce mai ridicate

58
0
SHARE

De la Ford, Walmart şi până la Procter & Gamble, din ce în ce mai multe companii gigant din America avertizează că măsurile comerciale aduse de Donald Trump cu privire la tarifele pe importuri le-au crescut foarte mult costurile de producţie, potrivit DailySabah.

Prin urmare, companiile americane atrag atenţia asupra viitoarelor concedieri, rezultate din deciziile comerciale luate de preşedintele american.

Jim Hackett, CEO al Ford, al doilea cel mai mare producător auto din american, a anunţat săptămâna aceasta că taxele lui Trump pe oţel şi aluminiu au crescut costurile de producţie pentru Ford cu circa 1 miliard de dolari, ameninţând o umflare bruscă a preţurilor din toată industria auto.

De asemenea, Walmart, cel mai mare retailer şi cel mai mare angajator american, a transmis administraţiei Trump că ultima rundă de tarife aplicate – pe bunuri chinezeşti în valoare totală de circa 200 de miliarde de dolari – ar duce la creşteri de preţuri pentru clienţi.

Walmart a specificat deja că va trebui să crească preţurile pentru o gamă variată de produse, începând de la scaune de maşină, rucsace, şepci şi chiar biciclete.

Procter & Gamble, gigantul din segmentul produselor de consum, a averizat atât cu privire la potenţialele creşteri de preţuri, dar şi cu privire la o serie de concedieri care ar rezulta în urma tarifelor.

Între timp, preţul pentru Coca-Cola va deveni din ce în ce mai ridicat din cauza acestor tarife.

Săptămâna aceasta, când preşedintele Fed, Jerome Powell a fost întrebat cu privire la viitoarele majorări la nivelul coşului de cumpărător, acesta a spus că administraţia a început să ia la cunoştinţă de vocile din mediul de business care avertizează cu privire la acest fenomen.