Erste caută agenție media pentru Europa Centrală și de Est

Erste caută agenție media pentru Europa Centrală și de Est

260
0
SHARE
A picture taken on May 3, 2012 shows the logo of Austria's Erste Bank in Vienna. Erste, Austria's biggest listed bank, has a strong presence in eastern Europe. AFP PHOTO / ALEXANDER KLEIN (Photo credit should read ALEXANDER KLEIN/AFP/GettyImages)

Erste Group, acționarul majoritar al BCR și una dintre cele mai importante prezențe în sistemul bancar din Europa Centrală și de Est, scoate la licitație contul media, anunță un comunicat de la Viena. În ultimii șapte ani, grupul a lucrat cu MEC, una dintre cele mai mari  agenții de publicitate din lume.

Erste transmite printr-un comunicat de presă că are un buget de media ce se ridică la 40 de milioane de euro pe an. Agenția care va câștiga licitația va trebui să ofere servicii de comunicare și publicitate în România, Cehia, Slovacia, Ungaria Croația și Serbia. Procesul de licitație va demara în această lună, iar firma cîștigătoare va începe să lucreze efectiv  pentru Erste din ianuarie 2017.

Într-o declarație redată în comunicatul de presă, Daniel Ratzenböck, șeful comunicării pe întregul grup, lasă de înțeles că noua strategie a băncii se va concentra mai ales pe mediile digitale moderne.

“Piața media este o zonă importantă de investiții pentru grupul nostru. Tocmai de aceea am decis să organizăm o licitație pentru a contracta servicii de comunicare în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est. Într-o lume digitalizată, banca noastră trece prin schimbări semnificative de abordare. Vrem să ne asigurărm că serviciile pe care le primim de la agențiile partenere sunt la cel mai înalt nivel calitativ și permit adaptarea la schimbările rapide din domeniu”, declară Ratzenböck.

În ultimii șapte ani, Erste a lucrat cu MEC, una dintre cele mai mari companii din domeniul media. Agenția înființată la Londra are activități în 25 de țări din întreaga lume și administrează conturi ca Renault, Maggi, Smart, Chevron, Channel, Paramount sau Colgate-Palmolive. Erste și toate subsidiarele sale cumpără în acest moment servicii media prin intermediul MEC. După 1 ianuarie 2017 o vor face prin compania care va câștiga licitația.

Erste Bank este una dintre cele mai mari bănci din Austria și acționarul majoritar al BCR, liderul după active al sistemului bancar din România. Principala sursă de dezvoltare a Erste, care până la începutul anilor 2000 era o bancă de dimensiuni, reduse a fost achiziția mai multor bănci din Europa Centralăși de Est. Erste mai este prezentă și în Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Croația sau Serbia.

erste