Eugen Teodorovici, mesaj pentru românii din diaspora: explicații, după o declarație extrem...

Eugen Teodorovici, mesaj pentru românii din diaspora: explicații, după o declarație extrem de controversată

102
0
SHARE

Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a avut un mesaj pentru Diaspora, la început de an, spunând că va susține toate măsurile economice care încurajează revenirea acasă a muncitorilor și că a avut uneori mesaje “care nu au fost corect înţelese”.

“Văd totuşi, cu regret, că în Europa statelor unite în diversitate, Romania centenarului este o Românie divizată, împărţită în două, în bun sau rău, în alb sau negru, în cei rămaşi acasă şi cei plecaţi afară. Pentru aceştia din urmă în special, dincolo de mesajele personale care, nu întotdeauna au fost corect înţelese sau a căror prezentare îmi asum a nu fi fost cea mai potrivit aleasă, vreau să cred că viitorul nu foarte îndepărtat va oferi şansa reîntregirii familiilor şi argumentele economice pentru reîntoarcerea acestora acasă, în România. Şi astăzi, la cumpăna dintre ani mă duc cu gândul către acei copii ai căror părinţi sunt nevoiţi sa muncească în străinătate şi cu care, de multe ori, păstrează legătura doar prin intermediul internetului sau cadourilor neînsufleţite primite cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Oare câţi dintre ei (dacă nu cumva chiar toţi), nu ar renunţa fără regrete la darurile din ghetuţe sau de sub bradul înmiresmat în schimbul reîntregirii familiei!

Îndeplinirea dorinţei multora dintre cei plecaţi pe alte meleaguri de a găsi argumentul revenirii acasă, dar şi decizia românilor ce au ales să rămână, reprezintă, pentru mine, motive extrem de puternice pentru a susţine, ori de câte ori voi avea ocazia, că mediul de afaceri din România trebuie sprijinit, că antreprenorii români este normal să beneficieze de aceleaşi condiţii, precum cei europeni, pentru începerea şi dezvoltarea unei afaceri şi pentru a promova interesele economice şi financiare ale României unite în interiorul Europei unite. Iar din acestă perspectivă, privesc cu încredere spre următoarele şase luni care vor reprezenta, sper, pentru toţi politicienii de astăzi, şansa de a valorifica, cu inteligenţă şi maturitate, contextul politic ce i se oferă României prin preluarea Preşedinţiei Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019”, scrie, pe Facebook, ministrul Finanțelor.

Teodorivici face și apel la unitate în ceea ce privește clasa politică.

“În special noi, clasa politică actuală, avem şansa ca, începând chiar din primul an al noului secol de existenţă a României unite, să găsim puterea de a renunţa la populismul ieftin şi adesea deşănţat, să nu mai lăsăm loc mizelor politice de conjunctură, să dovedim că interesul major al României şi al românilor primează şi că, indiferent de partidul căruia îi aparţinem – PSD, PNL, USR, MP, ALDE, UDMR, alte partide parlamentare sau nu – putem găsi maturitatea şi înţelepciunea politică de a lucra împreună pentru a pune în practică cele mai potrivite soluţii, exclusiv în interesul celor cărora le datorăm chiar funcţiile în care ne aflăm”, mai scrie Teodorivici

Ministrul Finanțelor a fost asupru criticat, în urmă cu o lună, când a spus că le-a propus miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană ca fiecărui muncitor să îi fie limitat dreptul de a lucra într-o ţară, respectiv să se poată face doar pe o anumită perioadă. Oficialul de la Finanţe a susţinut că a ridicat problema aceasta la nivelul colegilor săi, miniştrii de finanţe din Europa.