SHARE

Vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache, lider al Partidului Libertăţii (FPO, extrema dreaptă) a cerut ridicarea sancţiunilor europene împotriva Rusiei într-un interviu publicat duminică, cu numai câteva zile înainte de o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin la Viena.

“Este momentul să punem capăt acestor sancţiuni exasperante şi să ne normalizăm relaţiile economice şi politice cu Rusia”, a declarat el ziarului Österreich.

Statele Unite, Uniunea Europeană şi alte ţări au impus sancţiuni Moscovei după anexarea Crimeii de către Rusia în martie 2014, iar apoi pentru rolul Rusiei în conflictul din estul Ucrainei.

Guvernul austriac, format după o alianţă între partidul conservator ÖVP şi FPÖ, spune că vrea să acţioneze ca o punte între Est şi Vest. Cancelarul austriac Sebastian Kurz, care provine din ÖVP, afişează o poziţie pro-europeană.

În acest context, Reuters aminteşte că ministrul de externe german Heiko Maas i-a invitat pe omologii săi din Franţa, Rusia şi Ucraina pentru o întâlnire la Berlin, în data de 11 iunie, pentru a discuta despre conflictul din Donbas. Maas declarase săptămâna trecută că nu ştie de nicio discuţie în cadrul UE cu privire la posibilitatea ridicării sancţiunilor împotriva Rusiei.