Fraților, cu Iohannis am înfrânt! Pe 11 decembrie ce facem?

Fraților, cu Iohannis am înfrânt! Pe 11 decembrie ce facem?

279
0
SHARE

Pentru Diaspora, victoria lui Klaus Ionannis a fost și rămâne dulce-amăruie. Dulce, pentru că ne-a arătat că România încă nu s-a resemnat. Amăruie pentru că puterile președintelui sunt limitate. Mai mult, puse în mâna unui bâlbâit politic sunt reduse la pura funcție pe care o dă Constituția președintelui; cea de garant.

Nu e puțin, dar ne obișnuisem altminteri. Dar dacă președintele nu poate singur să aducă acea schimbare de mentalitate pe care Diaspora vrea să o vadă în elitele politice ale României, atunci cine poate?

Păi hai facem un calcul scurt. Președinte numește prim-ministrul în baza majoritățiiori a coaliției majoritare din Parlament. Președintele respinge legile făcute aiurea de Parlament. Același Parlament se opune arestării unor infractori dovediți. Parlamentul a devenit un cuib de interese care își întinde tentaculele criminale peste fiecare zonă din România.

Cam multe se învârt în jurul acestui Parlament. Și din 1992 de când România a avut primul Parlament liber ales după Revoluție, nu ne-a fost dat să auzim mai nimic de bine. Prin consecință, dacă parlamentul este plin de infractori ori de oameni dezinteresați de soarta României, este evident că suntem condamnați să ținem felinarul roșu al UE. Atât la ușă cât și la coada căruței.

Nu merităm asta.

Alegerile de pe 11 decembrie 2016 ne dau ocazia să mai punem o cărămidă la cavoul mafiilor care au aruncat România în mizerie. Bineînțeles că indiferent câți hoți vom fugări de data asta din Parlament, din ziua următoare nu va curge miere. Drumul până la bunăstare, recâștigarea încrederii în noi și până la dobândirea respectului UE e mult mai lung. Dar și 10 ori 50 de infractori smulși de la robinetul banului public va fi un rezultat bun.

Cozile kilometrice în Diaspora împotriva lui Ponta presedinte, tragedii precum cea din Colectiv, precum și tragediile cotidiene au adus un curent nou în politică și oameni noi. Care însă trebuie să combată împotriva unor dinozauri politici unși cu toate alifiile, fără scrupule și mai ales, cu importante disponibilități financiare.

Dar nu mai puțin important în ecuația alegerilor este faptul că vechile clici politice au un electorat ordonat. Oameni care ies la vot și care nu-și anulează votul. Așa se explică supraviețuirea anumitor pușcăriași ori nulități în Parlamentul României. Pentru fiacare român care nu votează ori își anulează votul, există un altul instruit să voteze în dreptul celui care înainte de alegeri îi aduce o sticlă de ulei, un pix și un calendar.

Nu vă sfiiți să puneți întrebări, nu ezitați să vă informați, să căutați oameni pregătiți printre candidați. Votul la alegerile parlamentare este foarte important și nu trebuie neglijat sub nicio formă. Nu aderați la instigări prostești de genul “votului în alb” ori să scrieți mesaje de protest pe buletinul de vot. Acele voturi vor ajunge în coșul de gunoi și o dată cu ele și speranțele noastre. Pe 11 decembrie ieșiți la vot pentru voi și pentru copiii voștri. Dacă stați acasă, faceți o favoare mafiilor politice împământenite în România. Cântăriți cu atenție.

Cornel Toma – Gazeta Românească