Germania/alegeri: Partidul Angelei Merkel câștigă scrutinul

Germania/alegeri: Partidul Angelei Merkel câștigă scrutinul

165
0
SHARE

Conservatorii cancelarului Angela Merkel au câștigat alegerile legislative desfășurate duminică în Germania, obținând conform sondajelor efectuate la ieșirea de la urne procente cuprinse între 32,5% și 33,5%, cu circa 12 procente în fața social-democraților care au înregistrat un record negativ (20-21%), în timp ce extrema-dreaptă devine a treia forță politică, fiind cotată în aceste sondaje cu circa 13% din voturi, relatează agențiile internaționale de presă.

Deși a câștigat scrutinul, dacă aceste procente vor fi confirmate de numărarea voturilor, Uniunea Creștin-Democrată — Uniunea Creștin-Socială (CDU-CSU) s-ar afla totuși sub recordul negativ al cancelarului Merkel, de 33,8% în anul 2009.

Însă Partidul Social-Democrat (SPD) al lui Martin Schulz ar înregistra cel mai slab rezultat după anul 1945. Într-o primă reacție după aceste estimări, social-democrații au anunțat că nu vor reconstitui cu CDU-CSU actuala coaliție guvernamentală și vor intra în opoziție.

Cât despre formațiunea de extremă-dreapta antiimigrație Alternativa pentru Germania (AfD), aceasta intră în premieră în parlamentul federal și cu un scor peste așteptări, dar cooptarea ei într-o coaliție este extrem de improbabilă.

Potrivit Agerpres, în condițiile intrării social-democraților în opoziție, Angela Merkel ar urma să negocieze o coaliție cu liberalii din FDP, care au circa 10% în sondaje, însă numărul mandatelor ar putea fi insuficient pentru o majoritate, astfel că pot intra în calcule pentru o coaliție și Verzii precum și Partidul de Stânga, ambele având circa 9% în sondajele la ieșirea de la urne.
Însă sistemul de vot mixt proporțional și uninominal face orice estimare foarte dificilă în acest moment.