Grădiniţă nouă pentru copii români din Ungaria

Grădiniţă nouă pentru copii români din Ungaria

112
0
SHARE

O nouă grădiniţă, la care sunt educaţi copiii etnicilor romani din orașul Bătania (Battonya), din judeţul Bekes, a fost inauguratăîn urma unor ample lucrări de modernizare și extindere, în data de 3 aprilie 2019. La acest moment au asistat Soltész Miklós, secretarul de stat pentru culte și naționalități, din Ungaria si Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al Romaniei la Gyula.

În cadrul întrevederii celor doi oficiali, demnitarul ungar a reiterat dorința guvernului Ungariei de a dezvolta relația bilaterală ungaro-română iar diplomatul român a subliniat atenția permanentă acordată de România păstrării identității culturale, lingvistice, etnice și religioase a comunității istorice românești din Ungaria.

La acest eveniment au luat parte conducători ai unor instituții românești din Ungaria, reprezentanți ai autorităților locale, județene și centrale din Ungaria și multe oficialități, între care s-au numărat Preasfințitul Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și alți clerici din cadrul Episcopiei; Tircsi Richárd, seful Departamentului pentru Minorități, din cadrul Ministerului Resurselor Umane, de la Budapesta; Traian Cresta, reprezentant al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AȚRU; Tolnai Péter, vicepreședintele Consiliului Județean Békés; Mariaj Janos, primarul orasului Bătani; Iulia Olteanu, directorul Școlii Generale și Grădiniței „Lucian Magdu” din Bătania; Gheorghe Mihuț, președintele Autoguvernării Românești din Bătania; Borbely Erika, directorul Școlii Generale din Chitighaz, Ștefan Crâsta și echipa de filmări de la emisiunea în limba română „Ecranul Nostru”, a Studioului Teritorial de Televiziune „Duna TV”, din Seghedin (Szeged); Delia Covaci, directorul săptămânalului „Cronica”, Anca Becan, redactor al Săptămânalului „Foaia Românească”, ș.a. În deschidere, au fost intonate imnurile naționale ale celor două Țări: Ungaria și România și a fost ținut un moment de reculegere în memoria lui Tiberiu Iuhas, președintele ATRU, decedat recent.

La începutul manifestări Ibolya Şutea, director adjunct al Școlii Generale și Grădiniței „Lucian Magdu” din Bătania a prezentat câteva date importante din istoria instituției. Aici există învățământ în limba română din anul 1793, iar din 1958, la inițiativa unor familii, s-a înființat și grădiniță cu predare bilingvă, și în limba română. Mai multe decenii, aceasta a funcționat într-una dintre clădirile de la parohia ortodoxă română din Bătania, cu o grupă mixtă și un efectiv relativ mic de copii. În 2006, a fost achiziționată clădirea unei foste școli din localitate, care a fost recondiționată și amenajată potrivit cerințelor secolului al XX-lea, pentru grădiniță care practic s-a mutat aici, iar în anul 2018, crescând treptat numărul copiilor care au fost înscriși la grădiniță, printr-un proiect european a fost extinsă și modernizată această clădire, astfel încât să poată fi cuprinse în ea ambele grupe de copii care învață aici. Proiectul a fost înaintat în comun de grădinița din Bătania, împreună cu AȚRU și cu Consiliul Județean Békés (Bichiș), lucrările au durat circa 6 luni, iar din 11 martie 2019, grădinița și-a reluat practic activitatea în imobilul modernizat, restaurat și extins. La Grădinița din Bătania învață în prezent un număr de 46 de copii, împărțiți în două grupe, sub îndrumarea a 3 educatoare, 2 alte persoane auxiliare și a unui asistent pedagogic.

În aceaşi zi, PS Siluan, împreună cu Soltész Miklós, secretar de stat; Florin Vasiloni, consul general şi ceilalţi oficiali au făcut o vizită și la biserica ortodoxă românească și vechea casă parohială din localitate, imobile ce urmează a fi renovate în viitor..