Înălțarea Domnului ‒ „Ridicați, căpetenii, porțile voastre cele veșnice și va intra...

Înălțarea Domnului ‒ „Ridicați, căpetenii, porțile voastre cele veșnice și va intra Împăratul slavei!”

305
0
SHARE

Fiindcă sufletul oricărui om iubitor de Dumnezeu și iubitor de Hristos se bucură astăzi de Înălțarea lui Hristos și de nădejdea venirii Duhului Sfânt, să ne bucurăm și noi ca niște iubitori de Hristos, fiindcă și cerul și pământul se bucură astăzi și prăznuiesc sfânta Înălțare a Mântuitorului nostru.

Despre Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos și despre cinstirea cea mai presus de fire a firii omenești și despre porțile cerești

Binecuvântează, părinte,

1. Frați și părinți, fiindcă sufletul oricărui om iubitor de Dumnezeu și iubitor de Hristos se bucură astăzi de Înălțarea lui Hristos și de nădejdea venirii Duhului Sfânt, să ne bucurăm și noi ca niște iubitori de Hristos, fiindcă și cerul și pământul se bucură astăzi și prăznuiesc sfânta Înălțare a Mântuitorului nostru. Să ne bucurăm, dar, împreună, fiindcă peretele din mijloc al despărțiturii[1] este surpat prin Înălțarea Domnului și cele despărțite au fost unite și cele de pe pământ au fost unite cu cerul. Să cântăm și să lăudăm și să mărim și să ne închinăm pricinii acestei străine uniri, fiindcă nu numai că a răbdat să îmbrace trupul nostru muritor de lut din Fecioara Maria, ci fiindcă și la ceruri a înălțat-o pe ea și [firea] care era vinovată și lepădată în părțile cele mai de jos ale pământului, a înălțat-o astăzi mai presus de ceruri și așezând-o împreună cu El pe tronul acela părintesc negrăit, a șezut de-a dreapta [Tatălui] și a învrednicit-o să fie închinată de sfinții îngeri și de toată făptura.

2. Să ne înfricoșăm cei ce ne-am întinat trupul în păcate, pentru că noi, păcătuind, Îl necinstim pe Cel ce S-a întrupat pentru noi și a cinstit firea noastră și să ne sârguim a ne pocăi sincer și prin fapte bune să cinstim trupul Domnului, pentru ca și Acela, omorând patimile trupului nostru, să dea sufletului nemuritor odihnă și viață. Mare cu adevărat și mai presus de fire este vrednicia firii noastre, fiindcă este și după chipul, și după asemănarea lui[2] Dumnezeu și fiindcă a luat trupul nostru și împreună a șezut pe tronul cel părintesc și în chip mai presus de fire l-a slăvit. La această slavă doreau și îngerii să privească[3]: Căci într-adevăr nu a luat firea îngerilor, ci sămânța lui Avraam a luat[4]. Pentru aceasta și David uimit zicea: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?[5]. Și profețind negrăita Lui pogorâre cânta: Plecat-a cerurile și S-a pogorât și negură sub picioarele Lui[6], adică pe pământ. Căci negura înseamnă neclaritate, ca să nu se arate îndată în chip vădit tuturor taina și mai înainte de vreme curioșii să iscodească cele ale vremii. Și de aceea negura e neclaritate, pentru ca mai înainte de orice, zămislirea să fie necuprinsă și în liniște și fără tulburare ca ploaia pe lână[7], ceea ce s-a și întâmplat. Iar Înălțarea Lui și venirea Duhului Sfânt arătând-o și Zaharia, zicea: Iată ziua Domnului vine[8] și vor sta picioarele Lui în ziua aceea pe Muntele Măslinilor care este în fața Ierusalimului, la răsăritul[9] soarelui și în ziua aceea vor izvorî în Ierusalim ape vii: jumătate se vor îndrepta către marea cea de la răsărit și jumătate către marea cea din urmă și așa va fi și vara, și primăvara[10].

3. Apa vie care a ieșit din Ierusalim, despărțită sus și jos, vara și primăvara, este harul care curge râu al Duhului Sfânt. Căci despre această Scriptură vorbea Domnul că: Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor izvorî din pântecele lui[11]. Căci această apă, după Înălțare, purtându-i pe apostoli, au ieșit din Ierusalim, ca o apă vie și ca niște râuri izvorâte de la Dumnezeu, au vărsat în marea cea dintâi și cea de pe urmă, adică în părțile de miazăzi de Ierusalim, Etiopia și pretutindeni, apa cea vie a cunoștinței de Dumnezeu care adapă neamurile. Asemenea și David, arătând Înălțarea Domnului prin nor și îngeri, cânta lui Dumnezeu: Adevărul Tău până la noriputerea Lui în nori[12], Cel ce pune norii suirea Lui, Cel ce umblă pe aripile vântului, Cel ce face pe îngerii Săi duhuri și pe slugile Sale pară de foc[13].

4. Iar strigătul plin de bucurie al acestor duhuri și al sfinților slujitori purtători de foc către puterile de mai sus este: Ridicați, căpetenii, porțile voastre, vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei[14]. Și cine este Acesta Împăratul slavei, întreabă la rândul lor puterile cele de sus? Pe acela noi Îl cunoaștem Împărat al slavei, căruia porțile și încuietorile nu pot să-I stea închise. Și cine este, așadar, acesta Împăratul slavei?[15] Iar cele care Îl duc pe nor pe Domnul iarăși răspund: „Nu unul este Acela și altul Acesta, ci Acesta este Domnul puterilor și Împăratul slavei[16] și poate să intre și ușile fiind închise[17], dar nu voiește, ci ca să creadă toți că nu a lepădat trupul pe care l-a luat, ci împreună cu trupul s-a înălțat: ridicați porțile și va intra[18] căci cu trup a venit prin care a și pus trofeu de biruință, prin care a și omorât moartea, prin care și porțile iadului și încuietorile le-a zdrobit și l-a legat pe tiran și vasele lui le-a răpit și văgăunile lui le-a surpat și, dezlegând pe cei pe care odinioară îi ținea legați, i-a scos afară și le-a fost lor spre mântuire din toată întristarea lor”. Nu sol, nici înger, ci Însuși Domnul i-a mântuit pe ei și i-a izbăvit pe ei și i-a luat pe ei și i-a înălțat pe ei în toate zilele cele din veac[19] și, ca un Împărat purtător de biruință, după biruința asupra tiranului și izbăvirea celor robiți, așezându-se în căruță de nori și urcând în car îngeresc deja S-a suit, precum vedeți ca Împărat al slavei și Domn al puterilor[20], al nostru, pe scurt, al tuturor. Îmbrăcămintea Lui, cum vedeți, este roșie, din Vosor[21]. El este împodobit cu haina Lui, strigă cu putere multă: Eu aleg dreptatea și judecata mântuirii. Și pentru ce, zice, sunt veșmintele Tale roșii și veșmântul tău este roșu ca al celui care calcă în teasc?[22]. Singur am călcat în teasc și dintre neamuri nici un bărbat nu era cu mine[23]. În teascul crucii și al pătimirii, în teascul căpățânii, prin sulița care Îmi străpungea coasta am călcat singur și nici unul dintre oameni nu a lucrat împreună cu mine[24] la acest lucru. Ridicați, căpetenii, porțile voastre veșnice[25], veșnice fiindcă nu este nimic acolo vremelnic și stricăcios. Iar dacă porțile Împărăției sunt veșnice, cu atât mai mult însăși Împărăția este veșnică și până în veacul vecului. Și iarăși. Dacă Împărăția este astfel ce ar putea cineva spune despre veșnicul Dumnezeu, potrivit Sfântului Pavel, și despre Împăratul ei, decât că este fără de început și fără de sfârșit Firea unică a Unimii Întreit Sfinte.

5. Să nu ascultăm acestea despre Împărăție cu nepăsare frații mei. Căci cel ce aude cu nepăsare de asemenea lucruri și despre Împărăție și despre porțile cele veșnice și nu face cele vrednice de intrarea acolo, se va sălășlui numaidecât afară cu fiarele sălbatice[26], ceea ce este o priveliște jalnică și vrednică de lacrimi multe și de suspine, că pentru lucruri vremelnice și plăceri rușinoase și trupești vom fi închiși afară din Împărăția cerurilor, fără de iertare și că de voie am preferat mai degrabă osânda în locul Împărăției celei veșnice, și vieții, și odihnei. Dar nu așa, vă rog, fraților, pentru Domnul, nu, ci mai degrabă, prin pocăință și întoarcere la Dumnezeu și fapte bune să ne sârguim să fim și noi înlăuntrul porților acelea de care am vorbit și să ne bucurăm împreună cu drepții de bunătățile veșnice adunate acolo, cu harul și cu Iubirea de oSfântul Neofit Zăvorâtul

(Sfântul Neofit ZăvorâtulCateheza a 14-a, traducere de Laura Enache)