SHARE

Opinia publică în general nu cunoaște istoria Cataloniei și lupta acesteia sângeroasă pentru independență. În timpul războiului civil spaniol Catalonia a fost proclamată ca un stat anarho-comunist, care a intrat în conflict cu republica comunistă de la Madrid. Barcelona ducea un război dur pe două fronturi: atât împotriva comuniștilor spanioli, cât și împotriva monarhiștilor radicali conduși de generalul Franco. Romancierul britanic George Orwell a descris în reportajul genial, intitulat ”Omagiu Cataloniei” utopia statului anarhist zdrobit în sânge de comuniștii din Madrid susținuți de Stalin și apoi de dreapta sprijinită de Axă. Catalonia a căzut sub stăpânirea spaniolă, dar spiritul de independență a continuat. Lluis Companys fugit în Franța ocupată de nemți este arestat de Gestapo și oferit lui Franco cadou, care a ordonat execuția lui după un proces sumar în octombrie 1940. Liderul catalan Puigdemont este un susținător declarat al lui Companys, la mormântul căruia a pus un buchet de flori după ce a declarat independența Cataloniei la începutul lunii octombrie. A arătat lumii că-l urmează. Ceea ce se întâmplă acum în Spania nu este sfârșitul Cataloniei autonome trecute sub autoritatea guvernului de la Madrid care a activat prin Senat articolul 155 de anulare a seccesiunii catalanilor, ci doar începutul unor confruntări, posibil violente, care din nefericire pot aduce aminte de începutul fostului război de separare din Iugoslavia. Greșeala Occidentului care a încurajat și recunoscut independența Kosovo în urma războiului din anii 1998 – 2008 se întoarce împotriva lui. A fost precedentul care a demantelat ordinea consitituțională și acordul istoric de la Helsinki privind inviolabilitatea granițelor. Încurajarea kosovarilor de către nemți, austrieci, olandezi și americani în 1998, ca să proclame independența unei regiuni autonome din statul suveran Serbia a deschis cutia Pandorei care astăzi s-a translat în Occident. Și acesta e numai începutul.Urmează alte regiuni autonome din țări europene să-și proclame independența după modelul catalan?

Propagarea seccesionismului pe continentul european ar duce automat la destructurarea Uniunii Europene. Ministrul de externe sârb a criticat dubla măsură a țărilor europene privind Kosovo și Catalonia. Bruxellul, NATO, SUA, Franța sau UK au declarat hotărât că se opun independenței Cataloniei. Dar precedentul Kosovo e un exemplu pentru catalani, lucru la care nu s-au gândit liderii europeni la 1998 că va deveni un model pentru alții, când au susținut mișcările secesioniste din Serbia de sud. Roata istoriei s-a întors, iar Puigdemont e hotărât să meargă până la capăt cerând nesupunere civică democrată, dar e greu ca transferul de putere de la seccesioniști la reprezentanții guvernului de la Madrid să nu transforme Barcelona din păcate într-o altfel de fiestă. Noi considerăm, a afirmat Puigdemont, că „Articolul 155 este un atac împotriva voinţei catalonilor”, chemând, preventiv, la o evitare a violenţelor. „Nu dorim forţa şi nu vrem s-o folosim…vom continua să activăm în favoarea unei ţări libere”. Deci liderul catalan amenință cu folosirea forței în caz de nerespectare a voinței de independență a catalanilor. Mai mult, Puidegmont a transmis Madridului că deja se discută ”între două state independente” și că activarea forțată a articolului constituțional 155 este o agresiune a Spaniei împotriva unui stat independent. Puigdemont atunci când vorbește de două state independente anunță indirect faptul că poate cere poliției locale și pompierilor din subordinea Barcelonei să se opună împotriva unei posibile agresiuni a unui alt stat, Spania și că riposta față de garda națională spaniolă e legitimă. Lucrurile vor lua o întorsătură gravă în Catalonia. Deja mii de firme și multinaționale și-au mutat sediul social din regiune. Prețul independenței va fi scump pentru catalani, lucru ce poate să ducă la o prăbușire economică și la conflicte violente între susținătorii independenței și cei ai loialiștilor, care nu sunt puțini în Barcelona, dovadă mitingul de un milion de oameni de acum câteva săptămâni, condus de Llosa, care susținea Madridul. Independența Cataloniei va fi greu de anulat de către Madrid, iar nesupunerea civică se poate transforma în lupte de stradă ca în perioada interbelică. Madrilenii cer în stradă arestarea lui Puigdemont. Uniunea Europeană se confruntă cu o problemă grea care poate duce la o propagare rapidă a seccesionismului pe continent și la o stare de instabilitate generală. În Europa umblă stafia secesionismului pe criterii economice, de parcă ar putea exista o lume numai a regiunilor mai bogate separată și împotriva celor mai sărace. De fapt bogăția celor înstăriți constă în colaborare, nu separare de provinciile mai sărace. S-a trecut de la un rasism etnic la unul economic în Europa. Plătim cu toții acum, noi europenii, ignoranța și aroganța istorico-politică a liderilor de la Bruxelles, atunci când au recunoscut independența Kosovo și dezmembrarea unui stat suveran Serbia, ce avea consfințite frontierele conform acordului de la Helsinki din 1975. Poate și acum ar trebui un nou acord european de garantare a a frontierelor pentru ca aceste crize de tip kosovar sau catalan să nu se mai repete, deoarece pun în pericol existența Uniunii Europene și pacea europeană. Din păcate, se pare că la Barcelona începe o altfel de fiesta?

Ionuț Țene