SHARE

Premierul conservator spaniol Mariano Rajoy a dus o politică genială de aplicare a legii, blocând prin poliție și garda civilă secțiile de votare pentru referendumul ilegal din Catalonia, conform unei decizii legale a curții constituționale de la Madrid. Catalanii speriați de violențe nu s-au mai prezentat covârșitor la urne, Barcelona abia reușind să aducă 42 la sută dintre catalani la sufragiu. Guvernului catalan i-a rămas să amâne sine die proclamarea independenței Cataloniei, deoarece nu a reuşit să asigure peste 50 la sută prezență la vot, fapt ce face ilegal referendumul chiar și pentru catalani, deoarece nu respectă legal voința majorității populației regionale. Mariano Rajoy s-a dovedit un erou al unităţii Spaniei şi Europei, care a reuşit să blocheze aventura naţionalistă, xenofobă şi iredentistă a juntei separatiste de la Barcelona, care doreşte independenţa Cataloniei fără să aibă majoritatea democratică, deşi vorbeşte propagandistic despre democraţie. Mai mult, românii din Catalonia s-au revoltat faţă de iresponsabilitatea guvernului local catalan, care prin proclamarea ilegală a independenţei scoate Catalonia din UE, se pierde libertatea de circulaţie şi moneda euro, cu consecinţe economice şi sociale dezastruoase pentru provincia separatistă. Valentin Cocoş, unul dintre liderii românilor din Catalonia a cerut premierului Puigdemont „garanţii” şi l-a criticat că puternica comunitate românească nu a fost întrebată despre independenţa Cataloniei. Românii din Catalonia doresc să facă parte din Spania şi UE, neacceptând aventura tribală a liderilor catalani ce se postează în afara valorilor europene.Liderul catalan începe să realizeze că proclamarea independenţei este o utopie, iar acţiunile sale au aruncat regiunea în haos. I-a mai rămas doar să-l certe pe regele Spaniei, care este iubit de popor. Șeful executivului separatist catalan, Carles Puigdemont, i-a reproșat miercuri regelui Spaniei, Felipe al VI-lea, că în discursul său de marți a „ignorat deliberat” milioane de catalani, transmite AFP.„Regele adoptă discursul și politicile guvernului Rajoy care au fost catastrofale pentru Catalonia și ignoră deliberat milioane de catalani care nu gândesc ca ei”, a spus Puigdemont, la televiziunea catalană. „El a acceptat să-și asume un rol inadecvat, acela de a căuta doar să niveleze terenul pentru decizii pe care guvernul spaniol le studiază de mult timp cu scopul de a lichida aspirațiile la suveranitate ale poporului catalan”. Puigdemont a afirmat că a primit mai multe oferte de mediere pentru rezolvarea conflictului cu Madridul și a acuzat guvernul spaniol că nu a acceptat niciuna.

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, i-a acuzat din nou pe liderii catalani care militează pentru independența regiunii că s-au situat „în afara dreptului și a democrației” și a anunțat că statul va trebui să asigure ordinea constituțională. „Aceste autorități, de o manieră clară și categorică, s-au situat total în afara dreptului și a democrației”, a declarat Felipe al VI-lea, într-o rară alocuțiune televizată, susținută la două zile după organizarea în Catalonia a unui referendum interzis pentru autodeterminare, a cărui finalitate este, potrivit suveranului, „de a proclama ilegal independența”. „Așa nu”, i-a transmis obraznic Puigdemont în catalană regelui, afirmând apoi că acesta a „decepționat mulți oameni în Catalonia care îl apreciau”. Imediat după intervenția șefului executivului separatist catalan, guvernul spaniol a refuzat apelul acestuia la o mediere atât timp cât va continua să amenințe cu realizarea secesiunii. „Dacă dl.Puigdemont vrea să discute sau să negocieze, ori să trimită mediatori, el știe perfect ce are de făcut mai înainte: să revină pe calea legii, pe care nu ar fi trebuit să o părăsească niciodată”, se arată într-un comunicat al guvernului de la Madrid. Guvernul condus de conservatorul şi patriotul Mariano Rajoy îl atenționează pe Carles Puigdemont că „nu va accepta niciun șantaj”. „Retrageți amenințarea cu ruptura”, îi transmite acestuia. Mai mult vicepreședinta executivului spaniol, Soraya Sáenz de Santamaría, citată de EFE, a apreciat miercuri seara că Puigdemont trăiește „în afara legii” și „în afara realității” și a adăugat că majoritatea catalanilor au primit ca „un balsam” mesajul de marți al suveranului spaniol, confruntați fiind cu „atâta incertitudine și atâta neliniște”. În urma aventurii referendumului ilegal Carlos Puigdemont devine tot mai nesigur şi acţionează verbal cu violenţă, fapt ce înseamnă că realizează faptul că a înfrânt în aventura sa separatistă. Greva generală loveşte în poporul catalan, lucru ce va duce repede la anularea ei. Zilele lui Carlos Puigdemont la şefia guvernului catalan sunt numărate, datorită eşecului catastrofal al referendumului de independenţă. Catalanii au dovedit înţelecpciune şi nu achiesează la promisiunile de sirenă ale unor aventurieri politici, a unei nomenclaturi politico-economice separatiste care vor să scoată Catalonia din Europa şi zona euro şi să proclame republica, cu ajutorul grupărilor Bandera Negra, după modelul celei interbelice, când la Barcelona a funcţionat primul stat comunist din occidentul european. Românii sprijinind unitatea Spaniei au arătat încă o dată înţelepciune şi spirit european.

Ionuţ Ţene