Îndrăgostiții Mihai Eminescu – Veronica Micle din nou la Viena

Îndrăgostiții Mihai Eminescu – Veronica Micle din nou la Viena

657
0
SHARE

Mihai Eminescu s-a întors la Viena, după 150 de ani, de data aceasta însoțit de  Veronica Micle……Acest miracol s-a produs ieri, 15 ianuarie 2019, în Sala Eroica din Palatul Lobkowitz

  Theatermuseum – (Lobkowitzplatz 2, 1010 Viena),

unde Daniela Burlaca și Iurie Gologan, doi frumoși și talentați actori ai Teatrului ”Geneza Art din Chișinău, au prezentat ”Floare Albastră”, un memorabil spectacol, pus în scenă de Ludmila Burlaca, costume Stela Verebceanu, muzica Roman Burlaca, preluând versuri și pasaje ample din corespondența poeților Mihai Eminescu și Veronica Micle.

      Emoționantul eveniment a fost prezentat cu prilejul Zilei Culturii Naționale, respectiv cea de-a 169 aniversare a datei de naștere a Luceafărului, fiind inițiat de Asociația Mihai Eminescu – Viena 

(președinte Laura Hant), cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, al Ambasadei României în capitala Austriei și al Institutului Cultural Român de la Viena.

     În deschidere, doamna Laura Hant, președinta Asociației ”Mihai Eminescu” – Viena, sufletul multor evenimente și acțiuni în cadrul comunității românești din capitala Austriei, a rostit cuvântul de bun venit, prezentând participanților semnificația acestui eveniment, mulțumind artiștilor, publicului prezent dar și celor care au contribuit la realizarea acestui act de mare vibrație spirituală și valoare culturală. 

     Printre spectatorii care au ocupat istorica sală a acestui Palat, aflat în inima capitalei vieneze, în apropierea Muzeului Albertina, puteau fi văzuți iubitori ai operei Luceafărului, îndeosebi tineri, reprezentanți ai mass mediei, membri ai Ambasadei României, Ambasadei Republicii Moldova, precum și domnul dr. Harald Troch, deputat în Parlamentul Austriei, domnul Andrei Apreotesei, directorul Ateneului din Iași.

    La sfârșitul manifestării, spectatorii au aplaudat cu căldură inspiratul joc al protagoniștilor acestui spectacol, dăruindu-le flori și fotografiindu-se cu realizatorii evenimentului.

    Continuându-și turneul, actorii vor fi prezenți cu aceeași piesă de teatru la Iași și Cernăuți.

    Acestea fiind spuse, înainte de a ne referi la interpretareacelor doi actori, vom face o  digresiune, arătând semnificația momentului, pe care l-am putea defini cu sintagma ”Eminescu – Redivivus”.  

Eminescu în sala unui faimos palat al Vienei

    Locul de prezentare al spectacolului nu a fost ales întâmplător. Palatul Lobkowitz-Dietrichstein se situează printre cele mai vechi clădiri ale Vienei. Palatul este primul palat important în stil baroc construit după bătălia de la 1683 (die zweite Türken belagerung), când aristocrația nu mai trebuie să-și investească banii doar în scopuri militare.

   În acest Palat aveau loc numeroase spectacole muzicale, interpretate de orchestra simfonică privată a proprietarului palatului. Prințul Lobkowitz, împreună cu  arhiducele Rudolf și prințul Kinski l-au susținut pe Beethoven, oferindu-i tot sprijinul lor, astfel încât să poată trăi și compune  în condiții onorabile. În anul 1804 s-a produs premiera Simfoniei a III-a – Eroica – de aceea sala de spectacole poartă numele faimoasei simfonii, a cărei poveste merită a fi spusă. Inițial, Beethoven era admiratorul lui Napoleon. În plină epocă de strălucire a Împăratului francez,  generalul Bernadotte (1798) îi sugerase marelui compozitor compunerea unei simfonii eroice. Primele note sunt puse pe hârtie în 1801, capodopera cristalizându-se în vara anului 1803, fiind finalizată în primăvara anului 1804. Intitulată inițial ”Buonaparteurmând a fi trimisă lui Napoleon, prin legația Franței la Viena, capodoperei i se modifică titlul, fiind dedicată lui Lobkowitz. Momentul coincide cu știrea proclamării lui Napoleon ca împăratcândBeethoven își pierduse deja încrederea în persoana augustului conducător de armate, spunând: ”Și acela nu este altceva decât un om obișnuit? Acum el va călca în picioare toate drepturile omenești, numai pentru a-și satisface ambiția; el se va situa acum mai presus decât toți ceilalți, va deveni un tiran!”

    Mânios, Beethoven se apropie de masa de lucru, apucă pagina de titlu și o rupse, încât de acum înainte numele binefăcătorului, Franz Joseph Maximilian von Lobkowitz, va figura pe prima pagină a acestei capodopere a muzicii universale.

    Arghezi recunoștea: ”Eminescu este un Beethoven al graiului românesc.” Iată că geniile celor doi s-au întâlnit peste ani, aici la Viena, în istorica seară de 15 ianuarie 2019, în chiar sala unde s-au auzit pentru prima oară acordurile Simfoniei a III-a, Eroica.

  Regret amarnic că n-am învăţat muzica – scria Eminescu în manuscrise (2254, f. 85) – căci din copilărie, mama, care avea un glas fermecător, întrecându-se cu tata, care cânta ca un adevărat artist din flaut, descoperise în mine şi o ureche remarcabilă de muzician”. (Cosma, Viorel – Eminescu în universul muzicii, p. 20, Ed. Libra, 2000).

    De aceea, sosit la Viena, în 1869, tânărul student va fi prezent în sălile de concerte, printre compozitorii săi preferați fiind Beethoven. Nu va avea însă ocazia să fie prezent în saloanele acestui palat fiindcă, din 1869 până în 1909clădirea va adăposti Ambasada FranțeiDupă anul 1945, clădirea a fost folosită ca sediu al Institutului Francez din Viena, în prezent transformat în sală de teatru a Muzeului de Istoriei a Artei.

    Eminescu va scrie cu privire la creația lui Beethoven cuvinte măgulitoare: ”Cele câteva sonate ale lui Beethoven nu dau ele mai mult decât toate operele lui Offenbach la un loc? 

       În Ms. 2287, f. 70, în pasajul cunoscut sub denumirea ”Cugetări imposibile”, Eminescu îl evocă din nou pe Beethoven, a cărui deficiență de auz devenise notorie, spunând că acesta a compus opera «Fidelio», după ce uitase de mult natura vocii omului… el scrie muzică pentru voci cum crede el c-ar trebui să fie, şi te trezeşti faţă c-o operă care ţi se pare că fuge dinaintea ochilor, c-ai privi-o cu binoclul întors… şi-i vedea departe, departe, în fundul cugetării unui om, ceva straniu, ce părea a nu pricepe bine, şi-apoi abia auzi că sîntînchipuirile unui surd despre vocea omenească, a cărei natură normală el o uitase sau avea numai o reminiscenţă slabă despre om.

      Eminescu mai are o legătură subtilă cu Palatul Lobkowitz – Dietrichstein    

      Este știut că, la data de 26 mai 1887, un consiliu medical din Botoșani, alcătuit din doctorii A. Ștefanovici, Arthur Hyneck și Arpad Hajnal, a stabilit trimiterea pacientului Mihai Eminescu la stabilimentul medical al doctorului Breslauer din Viena. 

   Acest spital, aflat pe atunci în afara orașului, a fost inaugurat în anul 1872 de către medicul Emil Friess (1844-1898), împreună cu Hermann Bresslauer (1835-1916), care au cumpărat un imens parc și fosta reședință de vară a prințului Ferdinand von Lobkowitz (1797-1868), fiul contelui Lobkowitz.

     Având inițial 25 de paturi, instituția era un Spital Privatpentru Boli Mintale, devenit mai târziu Sanatoriu.

    Numele Palatului mai evocă o altă personalitate cunoscută, oarecum, în istoria comunității românești din Viena. Clădirea inițială a familiei Lobkowitz a fost vândută în anul 1685 lui Philipp Sigmund von Dietrichstein, care a mai cumpărat încă o proprietate, în apropiere, ce îi va purta mai târziu numele. În Palatul Dietrichstein din vecinătate, se va sfinți prima capelă a comunității românești din Viena, în 1907, denumită de Cardinalul dr.Franz König drept Sixtinische Kapelle derWiener Rumänen. (Capela sixtină a românilor din Viena), și tot acolo se va afla mai târziu și sediul ”României June”, asociație care își leagă numele de  activitatea din studenție a lui Mihai Eminescu.

            Mihai Eminescu- Veronica, lumini și umbre

 Revenim la spectacolul propriu-zisPiesa ”Floare Albastră” este o transpunere romantică a unei biografii tragice, ce a îndoliat istoria literaturii române, povestea tristă impresionând de peste un secol pe cititorii din țara noastră.

   Actorii au chipul aidoma imaginii întipărite în mintea atâtor generații de tineri, încât prezența lor pe scenă este un imens prilej de a-l atinge pe Eminescu, de a o vedea lângă noi pe Veronica.  Am privit spre sală și am văzut ochii umeziți de lacrimi  a celor ce erau fascinați de jocul acestor actori geniali…..

     Daniela Burlaca este frumoasă, cum numai în vis un înger se arată, este convingătoare și nici nu ai crede că, plecată spre ceruri,  s-a întors la Viena, spre a coborî din nou printre noi, cei mulți, probabil, nepăsători la dramele iubirii de acum un veac. Gingașă, ca o floare albastră, este icoana vie a celei ce a fost muza lui Eminescu. Este un model de interpretare, de acum înainte, cu certitudine greu de egalat, nicidecum depășit, puțin probabil de șters din minte. Jocul său, șlefuit până în cele mai mici amânunte, este potențat de replicile Luceafărului, în persoana lui Iurie Gologan.

    Înalt, chipeș, de o uimitoare asemănare cu modelul angelic, din fotografia făcută la 19 ani, personajul este plin de vitalitate, este stenic, este cel pe care trebuie să îl reținem în memorie. Fiindcă mai este un chip al poetului, cel de la 33 la 39 de ani, cu totul schimbat, în care nu mai recunoști arhetipul celui nepereche.

   Monologul rostit pe scenă este memorabil, plin de sevă iar interpretarea lui Iurie Gologan pune tușele de culoare acolo unde trebuie. Din punctul meu de vedere, jocul celor doi protagoniști capătă strălucire maximă în scenele de delicatătandrețe ale îmbrățișărilor…….. Daniela Burlaca și Iurie Gologan  întruchipează pe scenă fără îndoială un Love Storyde secol XIX, poveste redată însă cu instrumente moderne: jocul actorilor, efectele muzicale, luminile, decorul minimalist, dar mai ales costumele, a căror eleganță le potențează și mai mult frumusețea fizică, noblețea morală.

    Cum cinematografia noastră nu a avut curajul, până acum, să intre în universul iubirii tragice a Luceafărului, îmi doresc, sper și îi rog pe Daniela Burlaca și pe Iurie Gologan să transpună pe  marele ecran, de ce nu, aici la Viena, sublima poveste de pe scenă, punând capăt lungului șir de vulgaritate și grobianism, care a inundat piața cinematografică în ultimele decenii. Încă o dată, felicitări jocului actoricesc și mulțumiri pentru cadoul oferit comunității românești de la Viena.

                                                                                                  Dan Toma Dulciu