Interviu în exclusivitate cu MISS VIENA, românca Elisa Dedu!

Interviu în exclusivitate cu MISS VIENA, românca Elisa Dedu!

9253
0
SHARE

Localul Zanoni, cu tradiție în Viena, a avut zilele trecute un oaspete deosebit: pe românca Elisa Dedu, numită recent Miss Viena!

În vârstă de 24 de ani, frumoasa tânără a fost primită de Mauro Zanoni cu același spirit ospitalier cu care își surprinde orice client care îi trece pragul.

În exclusivitate pentru Jurnalul Românesc, Elisa Dedu a avut amabilitatea de a acorda, cu această ocazie, un scurt interviu, al cărui conținut vi-l prezentăm în cele ce urmează.

Ionică Armancă: Ne aflăm acum la cofetăria Zanoni. Mă bucur să te întâlnesc și felicitări pentru titlul de Miss Viena! Spune-ne câteva cuvinte despre tine.

Elisa Dedu: Mă numesc Elisa, am 24 de ani și sunt din Călărași. În anul 1999, m-am mutat cu familia mea la Viena. La început a fost foarte dificil, pe vremea aceea aveai nevoie de viză iar dreptul de muncă se obținea greu, dar ne-am îndrăgostit de Viena, de Austria și ne-am integrat.

I.A: Aici, studiezi Dreptul. Cum se împacă domeniul juridic cu cel al modei?

E.D: Încă nu știu, vom vedea. Dar nu cred că vor fi probleme…

I.A: Cum ai ajuns să concurezi pentru Miss Viena?

E.D: Nu m-am gândit prea mult, pur și simplu m-am înscris și am lăsat totul după voia lui Dumnezeu. Mi-am spus că va fi o experiență pentru mine și am lăsat lucrurile să decurgă de la sine.

I.A: Pe tot acest parcurs, au mai fost concurente de origine română?

E.D: Alte românce nu au mai fost. Au fost însă foarte multe fete din Iugoslavia, Filipine, Slovacia…. Sincer, nici nu m-am așteptat să câștig pentru că nu am simțit nici că am fost cel mai bine pregătită, nici nu scria nimic despre mine în presă, iar mulți nu știau că sunt din România. Așa că nu prea am avut nici emoții…

I.A: Cum privești acum Miss Austria, din perspectiva titlului pe care l-ai obținut deja?

E.D: Încă nici nu am realizat ce se întâmplă! Deja trebuie să îmi fac bagajul, plecăm în Austria Superioară. Încă nu știu ce mă așteaptă acolo, ce o să facem toată săptămâna, ce o să învăț… Dar mă bucur enorm!

I.A: Am observat, din fotografiile voastre, că ați fost pe Kärntner Straße îmbrăcate în costumul Baywatch. Cum a fost pentru tine experiența aceasta de salvamar pentru o zi?

E.D: A fost o zi friguroasă! Dar a trecut cu bine. Am știut că totul durează doar câteva minute, până ieșim toate afară, se fac poze și gata. Așa a și fost. Au venit și turiști care ne-au privit, a fost o experiență foarte plăcută, scurtă, iar acum avem niște poze reușite!

I.A: În încheiere, dacă ai un mesaj pentru cititorii ziarului nostru…

E.D: Le mulțumesc foarte mult! Nu m-am așteptat să fiu numită Miss Viena, încă nu îmi vine să cred. Așa că vă mulțumesc foarte mult și promit că voi da tot ce pot la concursul de Miss Austria, să fiu o lumină pentru România.

I.A: Îți mulțumim pentru timpul acordat și multă baftă mai departe!

E.D: Vă mulțumesc și eu.

La finalul interviului, pentru că trebuie să își respecte dieta, Elisa Dedu s-a bucurat de un ceai aromat în locul unui pahar de Prosecco, binecunoscut și apreciat printre oaspeții localului Zanoni. O așteaptă acum o perioadă incitantă, dar a promis că, pe viitor, va reveni cu plăcere pentru a savura și alte bunătăți din meniu.

Ionică Armancă