Istoria iei româneşti

Istoria iei româneşti

12339
0
SHARE

Din punct de vedere lingvistic, romanii au mostenit termenul latin “ie”, derivat din “tunicae lineae” care insemna tunica subtire purtata pe piele. Ia este considerata cea mai importanta piesa a costumului popular romanesc.Nu se stie cu exactitate perioada in cand a aparut primul tip de camasa, insa acest obiect vestimentar ar putea data din vremea populatiei de Cucuteni.

Distingem 3 tipuri de camasi in portul feminin romanesc, in functie de croiala: camasa “de-a intregul” care este si cea mai veche, ia, sau camasa incretita la gat, si camasa cu platca, influenta a costumului purtat “la oras”. Platca este, de fapt, un dreptunghi de panza, captusit, amplasat in zona umerilor.

In general, materialul din care erau facute camasile, este panza de in si cea canepa. Doar in partea de sus erau tesute frecvent, cu borangic.Fata si spatele camasii se numesc “stan”, iar partea inferioara “poale”. Sub brat, camasa era prevazuta , cu asa numita, “pava”, pentru lejeritate in miscare.

Croiala este relativ simpla, o panza taiata in forma de dreptunghi, rotunda in jurul gatului si intarita cu un snur rasucit.Manecile sunt de cele mai multe ori incretite la umeri, cat si la incheieturile mainilor. Spre deosebire de camasa veche,care era mai lunga si se purta pe dedesubtul hainelor, ia este scurta pana la talie.

Designul iei s-a transmis de la mama la fiica, motivele fiind stilizate, geometrice sau inspirate din natura. Astfel, exista ie cu maneci – cu dungi verticale brodate in rauri drepte, dungi oblice sau “ie cu stele”. Partea din fata este bogat brodata, modelul repetandu-se si pe maneci. Iile brodate cu “spic” faceau parte din costumul de nunta din zona Moldovei.


5

Culorile folosite la broderie,in general, erau in doua-trei nuante , dar se broda si cu o singura culoare, de obicei negru. Fetele tinere purtau ii brodate cu nuante deschise si chiar aprinse, insa femeile casatorite si cele in varsta preferau preferau culori sobre.

Exista multe legende despre istoria iei si ceea ce reprezinta ea de fapt. O sa povestim toate aceste detalii pe blog in urmatoarele articole! Intre timp, sa nu uitam ca ia aduna “însemne magice cusute cu grijă, care au menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele”, asa cum ziceau vechii mestesugari.

În timp ce pentru mulţi dintre români ia este bluza noastră tradiţională care reprezintă portul românesc din diferite zone, pentru mulţi designeri reprezintă un ideal de inspiraţie.

Nu de mult timp, modelul de ie tradiţională a ajuns să fie purtat pe marile podiumuri ale lumii. Vedete precum: Emma Stone, Jennifer Garner, Kate Moss, Halle Berry, Kourtney Kardashian dar şi altele s-au îndrăgostit de portul nostru tradiţional.

Deşi nu se poate spune cu exactitate o dată a apariţiei iei, aceasta a fost purtată prima oară purtată de populaţia din cultura Cucuteni. Artiştii populari definesc ia ca fiind o însumare de “însemne magice cusute cu grijă, care aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele”. Arta meşteşugului popular era moştenită din generaţie în generaţie pentru a nu pierde această tradiţie care ne reprezintă.

În ceea ce priveşte materialului din care erau făcute, în partea de sud a ţării, iile erau ţesute din borangic. Acestea erau accesorizate cu broderii atât la gât, cât şi la mâneci cu mărgele. În zona Moldovei, se confecţionau iile brodate cu “spic”.

Pe lângă toate acestea, culorile folosite la brodarea iei denotau statutul femeii. Astfel, cele căsătorite şi cele în vârstă purtau doar modele de croială mai modeste şi culori mai temperate. Cele tinere aveau voie să poarte culori deschise şi aprinse pentru a atrage peţitori.

Dacă vă întrebaţi unde se mai poartă ia tradiţională, aflaţi că şi-n prezent în zone precum Maramureş, Sighişoara, unele oraşe din Ardeal, femeile poartă cu fală ia tradiţională în cadrul evenimentelor speciale.

Tipuri de ie

Cămașa cu altiță — acest model de ie este cel mai des întâlnit în țara noastră. Astfel o putem vedea în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, zona Branului, a Covasnei. Se caracterizează prin prezența constantă a unor câmpuri ornamentale: guler — piept și mâneca cu mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umărul), încrețul (o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca) și brețara.

Cămașa cu tăblie — eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la locul de unde începe altița pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii a dus la realizarea unui adevărat tip ornamental de ie, specific regiunii Hunedoarei, în zona Pădurenilor, în împrejurimile Aradului.

Ia cu umăr — întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului. În locul altiței există o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr. O fâșie similară se observă în dreptul cotului, care se cheamă “pisti cot”. Ca un ultim element ornamental, pe mânecă, există brețara. Gulerul iei (denumit obzincă) este cusut cu multă finețe.

Ia cu ciocănele sau ia de Săliște este o degenerare ornamentală și stilistică a iei cu umăr, ornamentația policromă de pe guler, umăr, fâșia de “pisti cot” și brețara devin monocrome, având culoarea neagră, înviorată de urme de roșu, galben, albastru sau fir de aur. Broderia de asemenea este înlocuită cu panglici negre cusute cu mașina, pe mânecă, piept.

Cămașa cu lăncez este întâlnită în sudul și estul Transilvaniei, iar în secolul al XVIII-lea și prin părțile Făgărașului. Se caracterizează prin apariția sub gulerul iei a unei fâșii ornamentale, ca un galon. Se întâlnește în Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina. Este de fapt o cămașă cu volan, denumit fodore, a cărui încrețitură e acoperită cu un lăncez, identic cu cel de sub guler.

Cămașa cu chiept sau ciupag — pe întreaga zonă a încrețiturii pieptului se poate observa o bogată și masivă ornamentație geometrică — broderie pe muchie.

Cămașa încărcată — pieptul și umerii acestui tip de ie sunt acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.

Cămașa cu platcă se întâlnește în Maramureș și Bihor; prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca. Se observă astfel două variante caracteristice, după varietatea ornamentației: cămașa de Oaș (predominând culoarea galbenă) și cămașa de Maramureș (predominând culoarea verde). Pentru ambele, ornamentul de pe umăr este din crățele, un fel de fagure.

Sursa: Mândră că-s româncă şi Romanianlabel