SHARE

Noul lider al Partidului Popular Austriac (OeVP, conservator), Sebastian Kurz, desemnat duminică, a anunțat că formațiunea sa va cere convocarea alegerilor parlamentare anticipate punând capăt coaliției guvernamentale cu social-democrații.

“În opinia mea, prima etapă este să facem o propunere comună în vederea alegerilor viitoare”, a declarat Sebastian Kurz, ministru de Externe în actualul guvern, în cursul unei convenții a OeVP la Viena care l-a propulsat la conducerea partidului.

Conservatorii, la putere din 2007 alături de Partidul Social-Democrat (SPOe), urmează să găsească o majoritate printre deputați pentru a vota această propunere de organizare a legislativelor anticipate, consideră observatorii care sunt de părere că alegerile sunt inevitabile și vor avea loc la sfârșitul lui septembrie sau începutul lui octombrie.

Mai devreme în cursul zilei, însuși cancelarul social-democrat, Christian Kern, a afirmat că, “în mod cert, vor fi organizate alegeri în toamna acestui an”.

La mai puțin de un an de la prezidențialele cu suspans din Austria, scrutinul legislativ va îndrepta din nou atenția spre mica republică alpină din centrul Europei din cauza ponderii extremei drepte în intențiile electoratului, pe fondul ascensiunii populismului în Europa, potrivit Agerpres.
Mandatul actualul parlament ar trebui să se încheie în toamna lui 2018, dar speculațiile privind alegeri anticipate au început să circule de câteva luni într-un context de paralizie crescândă a acțiunii guvernamentale, pe fondul susținerii unor politici diferite și al disputelor personale.

Christian Kern, 51 de ani, aflat în fruntea guvernului de un an, repetase în ultimele zile că dorește să ducă actualul mandat până la final.Calendarul s-a accelerat însă odată cu demisia neașteptată, miercuri, a vicecancelarului și lider al OeVP din 2014, Reinhold Mitterlehner, uzat de luptele pentru putere din cadrul coaliției și partidului său.

Social-democrații și extrema dreaptă (Partidul Libertății, FPOe) se află aproape la egalitate în intențiile de vot, devansând semnificativ formațiunea conservatoare.