Lapte stricat: Aproape 3.000 de cutii cu lapte care urmau să ajungă...

Lapte stricat: Aproape 3.000 de cutii cu lapte care urmau să ajungă la elevi din Bihor au fost oprite

790
0
SHARE

2.949 de cutii cu lapte care urmau să ajungă la elevi din mai multe şcoli din judeţul Bihor, inclusiv din municipiul Oradea, au fost oprite de distribuire de Inspectoratul Şcolar, după ce mai mulţi copii au sesizat că produsul era stricat.

Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că s-a decis oprirea de la distriburea în şcoli din judeţ, inclusiv din Oradea, a două loturi de lapte care ar fi fost stricat.

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului ne-a înştiinţat că au fost depistate loturi de lapte care nu respectă normele, astfel că Inspectoratul Şcolar Judeţean a decis sistarea distribuirii a două loturi destinate unor şcoli din municipiul Oradea şi din judeţ”, a declarat sursa citată.

Problemele cu laptele au fost sesizate la Protecţia Consumatorului după ce au constatat că produsul are miros şi gust specifice laptelui alterat.

Firma care a distribuit laptele a fost amendată cu 10.000 de lei de Protecţia Consumatorului.

Totodată, responsabilii de la Consiliul Judeţean Bihor şi de la Direcţia de Sănătate Publică au început o anchetă în acest caz, iar până în prezent s-a stabilit că laptele era în termenul de valabilitate, astfel că se suspectează că a fost ţinut în condiţii improprii de către distribuitor.

Producătorul laptelui cu probleme este firma Olympus Braşov, iar distribuitorul este Logistic Media Pop Art SRL.

 

corn-lapte