SHARE

Bogdan Diaconu, președintele PRU, a formulat într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook o petiție destinată instituției Avocatul Poporului prin care îi cere conducătorului acesteia, Victor Ciorbea, să ridice excepția de neconstituționalitate pe Legea 217/2015.

În același timp, deputatul Bogdan Diaconu i-a mai cerut acestuia să sesizeze Curtea Constituțională să se pronunțe pe această lege anti-românească, anti-națională și anti-constituțională prin care istoria și valorile românești sunt interzise pe motiv că ar fi „legionare”.

Vă prezentăm mai jos textul integral al petiției:

Catre,

VICTOR CIORBEA
AVOCATUL POPORULUI
Bucureşti, strada Eugeniu Carada nr. 3, sector 3;

Subscrisul Partidul România Unită, înregistrat în registrul partidelor politice de la Tribunalul București cu nr. 68, prin președintele partidului, deputatul Bogdan Diaconu, va depun prezenta

PETITIE

Prin prezenta va solicitam sa realizati analiza necesitatii promovarii in fata Curtii Constitutionale de catre Avocatul Poporului conform prevederilor art. 11 lit. A alin.d si art. 32 din Legea nr. 47/1992, ale art. 1, art. 13 si art. 14 din Legea nr. 35 din 13 martie 1997 republicată privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului si ale art. 59 si art. 146 lit.d din Constitutia Romaniei a urmatoarei:
EXCEPTII DE NECONSTITUTIONALITATE
Vizand si motivarea subsemnatului:
cu privire la urmatoarele:
1. Prevederile Legii nr. 217/2015 – care completează şi modifică OUG nr.31/2002, pe care o consideram de asemenea neconstitutionala.

Solicitandu-va ca pe baza analizarii ei, sa solicitati Curtii Constitutionale sa admita exceptiile invocate si sa dispuneti incetarea de drept a efectului acestor articole de lege pentru viitor, apreciind ca in ceea ce priveste exceptiile invocate prin prezenta cerere s-au incalcat prevederile cuprinse in Constitutia Romaniei, pentru urmatoarele:

CONSIDERENTE
1. Neconstitutionalitatea Legii nr. 217/2015.

Situatie concreta:

Conform cu separația Puterilor in Stat, e necesara a se avea in vedere atributul puterii judecatoresti fata de modalitatea in care in cadrul normei s-a procedat la introducerea cuvântului „LEGIONAR”, în titlul legii, intre cuvantul „fascist” si „rasist”, modificare regasita apoi in cuprinsul prevederilor OUG 31/2002 – norma a carei aplicare de la momentul adoptarii nu a fost una de natura a conduce la o demonstrare, cu argumente sustinute in fata unei instante judecatoresti că Mişcarea Legionară din România ar fi avut un caracer fascist, rasist sau xenofob. S-a realizat astfel prin puterea legislativa o completare neconstitutionala si nedemocratica a unui cadru legal care sa introduca arbitrar la o incriminare a acestei mişcări printr-o lege adoptată de un Parlament in lipsa oricarei minime fundamentari astfel incat in mod nedemocratic si mai ales profund neconstitutional sa se dispuna masuri in susbstituirea puterii judecătoreşti, încălcându-se in mod flagrant Constituţia.
Repetam, nu exista o hotarare a vreunei instante judecatoresti intr-un regim democratic de natura a ne conduce la concluzia ca ar fi existat un Caracter criminal al vreunui regim politic, al oricărei mişcari politice, astfel incat sa se impuna introducerea cuvantului „legionar” si dezvoltarea normei intr-o maniera de genul celei inovate de catre puterea legiuitoare aflata intr-o profunda nedemocratica eroare asupra rolului si atributelor sale.
Astfel, dupa cum ati fost si anterior sesizat si dupa cum se mentioneaza din ce in ce mai apasat in cadrul societal, nici o Lege, promulgată de Președintele Statalității române la pretenția Puterii Legislative, nu are un drept constituțional de a condamna, de a interzice libertățile și drepturile persoanelor, ale cetatenilor Romaniei și nici ale unei grupari politice in afara cadrului conferit de catre atributul acordat catre Puterea Judecătorească, cea care are acest drept constituțional – atribuire de competențe obligatorie de respectat, incalcarea ei echivaland cu incalcare adusa Constituției României..

Reamintim faptul ca nu exista dovezi privitoare la o incriminare prin o sentință judecătorească a Mișcarii Legionare ca fiind “Fascistă” – situatie care ar fi condus in limitele stabilite prin Constituția României sa legitimam Legiuitorul să califice Mișcarea Legionară ca fiind Fascistă, printr-o lege susținută de sentințe ale unei instante competente.
Ajungem astfel la situatie ilara in care regasim o Lege prin care nu se pot pronunța sentințe, o norma care imbraca haina unei legi lipsite de temei juridic, o prevedere straina de normele legii Supreme si care efectiv nu este elaborată, votată și promulgată în consecința unei Sentințe Judecătorești deja existente înainte de elaborarea sa.

Neregasind nici o sentință prin care Mișcarea Legionară să fi fost condamnată ca fiind “fascista”, Avocatul Poporului are datoria, constituțional și prin legea speciala sa susțină demersul de fata analizand si Expunerea de motive semnata de catre numitii Crin Antonescu, Mihai Gerea si George Scutaru, emitatorii unor sustineri axate pe opinii personale, un subiectiv care nu vine sustinut de minime cerinte privind incadrarea in structura Constitutionala, neputand fi considerate suplinitori ai necesitatii existentei unei hotarari emanand de la puterea judecatoreasca. (http://www.cdep.ro/proiecte/2014/100/90/3/em288.pdf)
Acestia inteleg sa invoce trunchiat considerentele inserate de catre ICCJ in Decizia nr. 1709/9.03.2012 omitand insa faptul ca, fata de structura clasica si concret impusa de catre legiuitor, nu avem un dispozitiv care sa le sustina teoria lansata.

Nici in ceea ce priveste Avizul Consiliului Legislativ, unul dat in aplicarea prevederilor Legii nr. 73/1993 R nu putem considera ca ne-am afla in fata unui filtru real si efectiv pe care sa il retineti intrucat acesta este unul dat din nefericire cu incalcarea minimei obligatii de a realiza o efectiva analiza a propunerii legislative care sa fie in concordanta cu prevederile si principiile Constitutiei Romaniei si totodata, deschizand cea de-a doua critica, nu cuprinde o verificare reala si completa a asigurarii corectitudinii şi clarităţii exprimării juridice, înlăturarea contradicţiilor sau necorelărilor din cuprinsul proiectului de act normativ, asigurarea caracterului complet al prevederilor sale, respectarea normelor de tehnică legislativă, precum şi a limbajului normativ, critica ce vizeaza atat nesocotirea puterilor in Stat, cat si necesitatea predictibilitatii normei juridice, efectele sale fiind efectiv arbitrare, lasate intr-un cadru mult prea lax de interpretare si de promovare a abuzului in aplicarea normei legale – ocolindu-se chiar nearmonios toate aspectele mentionate in prezenta, introducerea urmarita de initiatori nefiind nici un moment analizata.
(http://www.cdep.ro/proiecte/2014/100/90/3/cl288.pdf).

Nici prin Punctul de vedere emis de catre Guvernul Romaniei nu regasim retinute hotarari judecatoresti de condamnare a legionarilor ca fiind fascisti sau rasisti sau xenofobi –http://www.cdep.ro/proiecte/2014/100/90/3/pvg288.pdf – fiind regasita o reamintire asupra incercarii intitiatorilor de invocare a considerentelor avute in vedere de catre ICCJ in Decizia nr. 1709/9.03.2012 – nu regasim insa in dispozitiv o hotarare care sa justifice si sa dovedeasca existenta unei hotarari de condamnare; chiar Guvernul Romaniei aratand faptul ca Decizia mentionata de initiatori nu are caracter de reglementare, sens in care:
http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta…
De altfel, nici Tribunalul de la Nurenberg nu a retinut Miscarea Legionara ca vinovata in corpore de crime de razboi si nu a condamnat-o ca atare.

Astfel, pretindem că Legea este profund neconstituțională acceptand o eroare a Puterii Legislative care, fara a avea atributele constitutionale necesare, intelege a condamna Mișcarea Legionară ca fiind “fascista” si aici rog a va apleca asupra documentului intitulat Expunere de motive semnat de catre numitii Crin Antonescu, Mihai Gerea si George Scutaru, condamnarea fiind una realizata prin Legea 217/2015, una emisă fără a fi intemeiata pe o sentință care sa fi fost dată în prealabil de Puterea Judecătorească.

Sa repetam faptul ca Puterea Legislativă nu reprezinta in acceptiunea Legii Supreme o putere judecatoreasca și ca nu are cum a se substitui Puterii Judecătorești derapand pe sub norma constitutional si astfel să pronunțe sentințe și să condamne Mișcarea Legionară ca fiind “fascista”, si pe cale de consecință să determine impunerile și restricțiile care vin împotriva Mișcării Legionare și respectiv a Legionarilor prin Legea 217/2015. Declararea acestei legi ca neconstitutionale este necesar intrucat a nesanctiona un astfel de comportament reprezinta chiar un nou moment critic la adresa unui stat democratic, la principiile care guverneaza Puterea de stat care nu poate exista in afara cadrului organizat.

Cu excepția sentințelor injuste și dictatoriale din perioada bolșevic-comunistă, nu există nici o Sentință a unei instante nationale sau Internaționale care să fi pronunțat o Sentință împotriva Mișcării Legionare de la infințare și până în prezent.

Puterea Legislativă, depășindu-și competențele, își arogă calități de a judeca și a pronunța sentințe de drept nerespectand prevederile Constitutionale, respectiv:
Art. 1. alin. (4): “Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.”

Sunteti chemat astazi sa reamintiti faptul ca asa cum orice om care detine o putere este inclinat sa abuzeze de ea, puterea trebuie divizata pentru a nu degenera in arbitrar, iar conform teoriilor care guverneaza insasi activitatea dumneavoastre, totul ar fi pierdut „daca acelasi om sau acelasi corp de fruntasi, ….., ar exercita aceste trei puteri: pe cea de a face legi, pe cea de a aduce la indeplinire hotararile obstesti si pe cea de a judeca infractiunile sau litigiile dintre particulari.”

Ajungem prin pastrarea arbitrariului nascut prin aceste norme si prin nesesizarea Curtii Constitutionale la concluzia cuprinsa in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din Franta anului 1789, prin art. 16: „… o societate in care granita drepturilor nu este asigurata si nici separatia puterilor nu este determinata nu are o constitutie” fara a se omite faptul ca aceasta separatie e necesar a fi respectata (cazul de fata neincadrandu-se nici intr-o forma moderna de separatie supla) avand in vedere fantastica sa rezonanta sociala, politica si morala, cu atat mai mult intr-un domeniu sensibil de genul celui tratat de norma criticata.

Consideratii generale:
• Va rugam sa observati ca aceasta prevedere „legala” este in contradictie cu dreptul la opinie şi asociere, cu prezumţia de nevinovăţie şi in mod evident cu suveranitatea României recunoscută de Legea Fundamentala. Legea este in aceasta forma una integral neconstituţională, antidemocratică şi antinaţională.

Caracterul de neconstitutionalitate pleaca si din faptul ca articolele de lege mentionate, aduc atingere dispozitiilor art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care dispun ca exercitarea tuturor drepturilor si libertatilor pe care conventia le recunoaste trebuie asigurata fara nici un fel de deosebire indiferent de criteriul avut in vedere, precum si prevederile protocolului nr. 12 la Conventie care interzice orice forma de discriminare in exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute prin legislatia nationala a statelor contractante.

De asemenea, trebuie avut in vedere protocolul nr. 12 art. 1 al Conventiei Europene precum si art. 2 din Pactul International O.N.U. privitor la drepturile civile si politice.

In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat de asemenea ca tratamentul aplicat unei persoane este discriminatoriu in sensul art. 14 din Conventie, cand autoritatile statale „introduc distinctii intre situatii analoage si comparabile „fara ca acestea sa se bazeze pe „o justificare rezonabila si obiectiva”.

Cum articolul 20 din Constitutia Romaniei afirma principiul recunoasterii prioritare a acestor tratate internationale de catre Curtea Constitutionala, consider ca trebuie avute in vedere motivele invocate pentru a se constata existenta unor neconcordante intre legea română si dispozitiile internationale in materie privind aplicarea articolului atacat, neconcordante care, prin efectele produse, prin aplicarea si interpretarea lor, creeaza, asa cum am precizat, o reala incalcare a drepturilor cetatenilor romani.

Solicitam sa aveti in vedere prevederile Constitutionale:
ART. 1
Statul român
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

ART. 4
Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
ART. 20
Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

ART. 30
Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
ART. 31
Dreptul la informaţie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

Urmeaza a analiza faptul ca Legea 217/2015 încalcă multe drepturi și libertăți ale persoanelor și ale gândirilor politice care sunt înscrise ca fiind garantate și inviolabile, în Constituția României.

Consideram necesar să se arate cu număr de dosar și sentință care Instanță de Judecată din România sau ce instanta Internațională a pronunțat o hotarare prin care Mișcarea Legionară sa fi fost condamnată definitiv ca fiind “fascista”.

Avand in vedere nenumaratele legi reparative emise dupa 1989 nu se poate retine ca vreo instanță a puterii dictatoriale comuniste din perioada anilor 1944-1989 ar putea fi considerată altfel decât irelevantă și injustă în toate sentințele de natură politică pe care le-a pronunțat în interesul ideologiei bolșevic-comuniste – aveti cadrul legislativ binecunoscut prin care Statul Roman a incercat sa repare aceste orori ale regimurilor totalitare- chiar cele care au promovat teza unicitatii puterii in stat, teza simplist si primitiv aplicata, permitand desfiintarea democratiei, asadar instaurand o lipsa a separatiei puterilor in stat si disparitia separatiei puterilor, legea fiind adoptata fără a se da in mod explicit o motivație susținută de o sentință justă și democratică și fără a invoca dovezi certe, bazate pe documente din Arhiva Națională a României, astfel incat Parlamentul României este cel care declară Mișcarea Legionară ca fiind “fascista” posibil fata de condamnările in perioada in care drepturile cetatenilor erau suspendate, recte cele date in perioada a două dictaturi, aceea a lui Carol al ll-lea și Dictatura comunistă.
(Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Drept Constitutional si institutii Politice, vol. I – pag. 88 – 98)

În ART.1 pct.2 al Legii 217/2015, regasim definitii date de catre Legiuitor, fără a se aduce dovezi, în susținerea Legii și culminand cu ceea ce regasim in cadrul literei f) in care înscrie in lipsa oricarei motivari anterioare:

”f) prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de “Legiunea Arhanghelului Mihail”, “Garda de Fier” şi “Partidul Totul pentru Ţară.”

Legiuitorul este insa cel care avea obligația certă de a motiva cu claritate, cu dovezi indiscutabile și când se impune, precum și în cazul învinuirii de ‘fascism’ a Mișcării Legionare, arătând și sentințele unor instante intr-un stat democratic care sa vina a confirma încriminarea de “fascism” a Mișcării Legionare, și astfel a legitima sau nu Legea nr. 217/2015 caci Puterea Legislativă nu poate avea calitatea de a pronunta Sentinte prin Legile promovate dupa cum nici Președintele României nu are această responsabilitate și putere, existand totusi Instanțele de Judecată.

Urmeaza sa aveti in vedere ceea ce spatiul public va ofera si sesizarile anterioare: Mișcarea Legionară, în integralitate sau parte, nicidecum nu a fost inculpată și condamnată printr-o hotărâre definitivă a justiției României sau a Curţii Penale Internaţionale, a Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, fapt care deasemenea poate fi verificat cu ușurință. Mai mult, Mișcarea Legionară nici nu a fost citată de către Tribunalul Militar Internațional ca invinuită în acest proces, fiind considerată ca având politică aparte de cei acuzați de fascism sau hitlerism, crime de război sau alte fapte împotriva omenirii.

Nici un singur membru al Mișcării Legionare, fie și în contumație, nu a fost încă condamnat de a fi aparținut Fascismului, Hitlerismului, Nazismului sau Bolșevismului. Astfel fiind, Legea 217/2015, chiar dacă va produce eventuale condamnări ale Mișcării Legionare sau ale unor Legionari va determina indiscutabil condamnări care vor veni doar și numai ca să motiveze și legitimeze necesarul acestei legi neconstituționale. Aceste sentințe însă vor fi perimate deoarece vin, post factum, strict în a legitima Legea elaborată și promulgată fără a fi temeinicită pe Sentințe Juridice anterioare cum se impune unei Legi juste de coordonare juridică a unor anume drepturi și libertăți.

Consideram de aceea faptul ca, in lumina art 146 si art 147 alin 4 din Constitutie precum si a dispozitiilor Legii 47/1992, este indreptatita solicitarea de fata privind ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate mentionate in prezenta, respectiv sesizarea Curtii Constitutionale care sa constate ca dispozitiile atacate sunt neconstitutionale.

Importanţa respectării principiului securităţii juridice pentru existenţa statului de drept impune o mai mare atenţie acordată calităţii legii. Ca urmare, chiar dacă creşterea exponenţială a numărului de acte normative şi a complexităţii acestora poate fi justificată prin factori de natură istorică, sociologică, politică, economică, este necesar un efort de disciplinare a excesului normativ şi de supunere a normelor edictate rigorilor securităţii juridice. Este vorba de un efort care priveşte legiuitorul – primar sau
delegat, şi care presupune diagnosticarea problemelor, identificarea de remedii adecvate, în sensul organizării activităţii de legiferare prin fundamentarea riguroasă a acesteia pe principiile tehnicii legislative.
(PRINCIPIUL SECURITĂŢII JURIDICE, FUNDAMENT AL STATULUI DE DREPT, REPERE JURISPRUDENŢIALE, Ion PREDESCU, judecător la Curtea Constituţională; Marieta SAFTA, magistrat-asistent şef)

Vom relua spre exemplificare aspectele invederate de catre autorii susmentionatei in contextul in care legea criticata nu indeplineste conditiile principiului securitatii juridice:

Fata de impactul normelor criticate si arbitrariul inadmisibil creat in luarea unor masuri cu privire la persoane sau organizatii care niciodata nu au fost condamnate criticam legea avand in vedere cadrul neclar si impredictibil creat in sistemul român de drept, supremaţia Constituţiei şi a legilor fiind ridicată la rang de principiu constituţional, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia „în România, respectarea Constituţiei,a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” S-a instituit astfel o obligaţie generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv autorităţii legiuitoare, care trebuie să se asigure că activitatea de legiferare se realizează în limitele şi în concordanţă cu Legea fundamentală a ţării şi, totodată, să asigure calitatea legislaţiei.

Aceasta întrucât, pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută şi înţeleasă, iar pentru a fi înţeleasă, trebuie să fie suficient de precisă şi previzibilă, aşadar să ofere securitate juridică destinatarilor săi. S-a conturat în acest sens, în strânsă legătură cu principiul general al legalităţii, prevăzut de textul constituţional menţionat, un alt principiu, cel al securităţii juridice.
Fără a fi consacrat expres de normele constituţionale, fiind mai degrabă o creaţie a jurisprudenţei, acesta constituie, deopotrivă, un principiu fundamental al statului de drept, stat care este apreciat în bună măsură în funcţie de calitatea legilor sale.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, marcată în ultimii ani de tot mai frecventa invocare a cerinţelor referitoare la accesibilitatea şi previzibilitatea legii, poate constitui un răspuns la această întrebare şi, totodată, un semnal cu privire la necesitatea luării de măsuri pentru remedierea unor deficienţe ce afectează din ce în ce mai profund sistemul juridic românesc şi, implicit, existenţa statului de drept.
Iată de ce considerăm cum majoritar in doctrina se considera ca utilă respectarea principalelor exigenţe ale principiului securităţii juridice avand in vedere si jurisprudenţa recentă, cu precădere a Curţii Constituţionale.

Având o structură complexă, principiul securităţii juridice exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze“. Acest principiu a fost consacrat şi a cunoscut o continuă îmbogăţire în dreptul european, atât la nivel general comunitar, cât şi în materia protecţiei drepturilor omului.

In privinta accesibilitatii şi previzibilitatii legii fata de cadrul creat, trebuie subliniata neclaritatea normei permitand aplicarea arbitrara a acesteia si fata de persoane sau evenimente care tin de istoria si cultura poporului roman.Ca dovada, imediat dupa promulgarea Legii 217/2015, Institutul Elie Wiesel, care nu are de altfel nicio competenta juridica sau legala in materie, a inceput sa interpreteze legea numita in sensul interzicerii din spatiul public si a interdictiei denumirii de strazi sau a onorarii in alte moduri a unor nume incontestabile ale culturii române precum Petre Țuțea, Mircea Eliade, Emil Cioran, Radu Gyr, Nichifor Crainic și mulți alții. Aceste deraieri juridice si interpretari ale legii aflate in discutie constituie o dovada clara a neclaritatii formularii ei si a efectelor antinationale pe care le produce.

Avand in vedere utlimele evenimente produse de catre norma criticata, divergentele aparute inclusiv in cadrul structurilor de interes public, reamintim faptul ca există in practica şi o semnificaţie a noţiunii de accesibilitate, asociată exigenţei previzibilităţii legii, şi anume aceea care priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative de către corpul social, în sensul de înţelegere a acestora.
Norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora. În caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar mai putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecinţe asupra securităţii raporturilor sociale, a existenţei societăţii în general.

Într-o bogată jurisprudenţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii, instituind şi o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveţiei, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat
că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-şi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat”; „o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie poate apela la consultanţă de specialitate – să îşi corecteze conduita”; „în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice”. Sub acest aspect, principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, şi anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (de exemplu cauzele Facini Dori v Recre, 199421, Foto-Frost v Hauptzollant Lübeck.Ost, 198722 ), principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea.
• De asemenea, in ceea ce priveste necesitatea solutionarii prezentei cereri si ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate avand in vedere aspectele si motivarile cuprinse in prezenta stau la baza si normele europene, respective similitudinea existenta intre institutia Avocatului Poporului si Institutia Ombudsmanului European care a fost infiintata prin Tratatul de la Maastricht in 1992.
Preluand din Prezentarea generala realizat pe site-ul institutiei reluam idei principale enuntate vizand urmatoarele aspecte: – Ca instituţie de tip ombudsman, Avocatul Poporului contribuie la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, pe cale amiabilă, prin mediere, prin dialog.
Fără îndoială, asemenea procedee particulare şi specifice ombudsmanului nu dau întotdeauna rezultatele dorite, mai ales când partenerii nu manifestă dorinţa spre dialog, supleţea necesară şi, mai ales, nu doresc acel comportament constituţional loial – institutia Avocatul Poporului avand insa conform legislatiei nationale atributii specifice privind indepartarea inechitatilor existente la un moment dat in cadrul legislatiei nationale, putere gandita de catre legiuitor tocmai in vederea asigurarii perfectionarii continue a legislatiei nationale in cadrul dezvoltarii si adaptarii acesteia la realitatile sociale si politice existente la un anumit moment in „viata cetatii”.

Ombudsmanul European ajuta la descoperirea cazurilor de proasta administrare din activitatea institutiilor si organismelor comunitare, cu exceptia Curtii de Justitie si a Tribunalului de Prima Instanta atunci cand actioneaza in calitate juridica, si face recomandari in vederea stoparii acestora.
Ombudsmanul European investigheaza plangerile privind administrarea incorecta in institutiile si organele Uniunii Europene. Institutiile includ, de exemplu, Comisia Europeana, Consiliul Uniunii Europene si Parlamentul European.
Ombudsmanul investighează cazuri de administrare defectuoasă (administrare inadecvată sau incorectă). Administrarea defectuoasă corespunde situaţiilor în care o instituţie nu acţionează în conformitate cu legile în vigoare, nu respectă principiile bunei administrări sau încalcă drepturile omului.
Câteva exemple care se transpun si in ceea ce priveste situatia suspusa atentiei prin prezenta (http://www.ombudsman.europa.eu/home.faces):
• nereguli administrative
• incorectitudine
• discriminare
• abuz de putere
• lipsă de răspuns
• nefurnizare de informaţii
• întârziere nejustificată
Si aceste aspecte sunt de natura a contribui la formarea convingerii privind necesitatea privind analiza si solutionarea favorabila a prezentei cereri, respectiv promovarea exceptiei de neconstitutionalitate in scopul respectarii prevederilor constitutionale.
Cu consideratie,
Deputat Bogdan Diaconu
Președintele Partidului România Unită
București
2.09.2015

2014_04_23_bogdan diaconu -psd 1_rsz