Lovitură pentru PSD. Cristian Rizea, condamnat la închisoare. Decizia ÎCCJ este definitivă

Lovitură pentru PSD. Cristian Rizea, condamnat la închisoare. Decizia ÎCCJ este definitivă

142
0
SHARE

Luni, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să menţină pedeapsa de patru ani şi opt luni de închisoare cu executare dispusă în primă instanţă în cazul fostului deputat Cristian Rizea. Decizia este definitivă. La ultimul termen, avocatul a spus că Rizea s-ar afla în SUA.

Pe 4 martie, DNA a cerut magistraţilor Instanţei supreme condamnarea lui Cristian Rizea la 7 ani de închisoare.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a terminat de judecat dosarul, aflat în faza de apel, în care Cristian Rizea a primit în primă instanţă o condamnare de 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, context în care un procuror de la DNA a solicitat majorarea pedepsei pentru Rizea, dar şi încetarea procesului în cazul celuilalt inculpat din acest dosar – Lucian Colţea -, care a decedat.

„Solicităm admiterea apelului. Pentru Lucian Colţea să dispuneţi încetarea procesului penal, pentru că a decedat. Pentru inculpatul Cristian Rizea solicităm să dispuneţi majorarea pedepsei, având în vedere calitatea de deputat, pentru traficul de influenţă cu suma de 300.000 de euro, pentru că a dorit să ascundă săvârşirea traficului de influenţă prin contracte fictive de împrumut şi pentru că a vrut să influenţeze martorii. În ceea ce priveşte latura civilă, cele patru contracte de împrumut trebuie anulate, deoarece sunt fictive. Vă rog să admiteţi apelul şi să dispuneţi majorarea pedepsei. Pedeapsa de 7 ani trebuie raportată la situaţia de fapt şi la calitatea de deputat avută de Cristian Rizea”, a spus procurorul în sala de judecată.

Cristian Rizea nu a venit la proces, iar avocatul său a anunţat, la un termen anterior, că fostul deputat „se plimbă din loc în loc” în ţară şi străinătate pentru că nu mai are bani şi nici domiciliu stabil şi că s-ar afla în SUA.

În decembrie 2017, Cristian Rizea a fost condamnat în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

În acelaşi dosar, Lucian Colţea, cetăţean american, a primit o condamnare de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată.

Instanţa a mai dispus atunci confiscarea sumei de 300.000 de euro de la Cristian Rizea, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

Cristian Rizea este acuzat de DNA că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive. Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

„Potrivit înţelegerii anterioare, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colţea Lucian suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la nivelul celor două autorităţi, astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna”, susţineau procurorii.

Pentru a se ascunde adevărata provenienţă a sumei de 300.000 de euro primită de Rizea, au fost întocmite patru contracte de împrumut cu caracter fictiv.

Rizea mai este acuzat că în decembrie 2015, după declanşarea anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a cerut să nu spună adevărul organelor de urmărire penală. El le-a promis celor doi că, dacă va deveni primar al sectorului 5 al Capitalei, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici, scrie Agerpres.