SHARE

Sâmbătă, în Capitală vor avea loc Marsul Normalității și Marșul Diversității, organizate de Noua Dreaptă și Asociația Accept. Jandarmeria Capitalei a anunțat că peste 100 de jandarmi vor supraveghea cele două evenimente, cu scopul de a preveni eventualele incidente și de a asigura protecția participanților.

Asociația „Noua Dreaptă” organizează un marș, între orele 12.00 – 15.30, pe traseul: Piața Victoriei – Piața Romană – Piața Universității – Piața Unirii – Dealul Patriarhiei. La adunarea publică, organizatorii estimează participarea unui număr de aproximativ 1000 de persoane.

Sâmbătă 20 mai va avea loc la București MARȘUL NORMALITĂȚII – pentru familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, a anunțat Noua Dreaptă.

Organizat an de an începând din 2005 și ajuns la a 13-a ediție, MARȘUL PENTRU NORMALITATE este cea mai constantă manifestare publică din România organizată în sprijinul valorilor familiei creștine tradiționale.

Anul acesta, acțiunea este organizată de partidele Noua Dreaptă, România Mare și România Unită, reunite în Alianța politică B.I.N.E. (Blocul Identității Naționale în Europa).

Mai multe puteți citi aici: http://www.libertatea.ro/stiri/marsul-normalitatii-marsul-diversitatii-sambata-capitala-1844483