Mihai Mălaimare: despre ”Zidul” și ziduri

Mihai Mălaimare: despre ”Zidul” și ziduri

853
0
SHARE

Actorul Mihai Mălaimare a fost prezent ieri la teatrul Pygmalion împreună cu colegii săi de la teatrul Masca din București pentru a prezenta publicului vienez eseul teatral ”Zidul”, un eseu teatral despre viață, moarte, dragoste și datorie, realizat într-un decor unic, iar limbajul ales este cel de tip Masca, derivat din perfecționarea stilului living statues.

Spre bucuria noastră, maestrul Mihai Mălaimare a avut amabilitatatea de a ne răspunde la câteva întrebări pe care vă invităm să le urmăriți în cele ce urmeaza:

 

I.A: Ne aflăm la teatrul Pygmalion din Viena, la câteva minute după ce s-a jucat ”Zidul”. Ce reprezintă pentru dumneavoastră zidul, maestre?

M.M: Ceea ce semantic înțelege toată lumea, un obstacol, pe care ai sansa de a-l sări, ocoli sau de a-l distruge. Din punctul nostru de vedere, zidul e conceput ca o sumă de obstacole, este viața însăși cu toate obstacolele și peripețiile ei, cu toate primejdiile pe care le pune în fața oamenilor, e vorba de un eseu teatral, încercarea unei familii de a rezista și de a învinge, lucru care se și întâmplă, spectacolul nostru are happy-end, dar sigur că multe din întâmplările prin care trec actorii sunt, de fapt, întâmplările prin care trece orice cuplu. Noi am ales în așa fel momentele încât fiecare dintre spectatori să se poată regăsi într-un fel sau altul în ceea ce spunem noi aici.

I.A: Privind dintr-un alt punct de vedere, care a fost cel mai mare ”zid” din cariera dumneavoastră de actor?

M.M: Au fost câteva… În primul rând, zidul pe care trebuia să îl depășesc pentru a mă putea impune la Național, unde am jucat 26 de ani. Ceea ce nu este puțin. Apoi, zidul pe care a trebuit să îl distrug legat de ideea mea despre teatru și lumea teatrală românească, o lume care acceptă foarte puțin discursul teatral nonverbal și stradal, sau, mă rog, îl accepta, acum lucrurile s-au mai schimbat. Sigur că plecarea de la Național la 41 de ani pentru a o lua de la capăt nu a fost o chestie ușoară, dar totuși am îndrăznit. Acum mă confrunt cu un alt zid, destul de dur, pensionarea, bătrânețea și e cu atât mai neplăcută starea aceasta cu cât văd foarte mulți dintre colegii de vârstă care dispar, care pleacă, e ca sa zic așa, am ajuns la înțelepciunea de a considera fiecare zi, fiecare spectacol, drept un cadou de la Dumnezeu.

I.A: Din păcate, astăzi este și ziua în care unul dintre cei mai importanți artiști ai României a plecat să își joace ultimul rol, doamna Stela Popescu…

M.M: În sensul acesta am zis. Într-adevăr, Stela părea foarte sănătoasă, foarte puternică, dar vezi că moartea are legile și regulile ei și nu le prea putem noi desluși.

I.A: V-ați întoarce acum în cariera politică?

M.M: Nu. Nu, pentru că e o mizerie. De la Băsescu încoace nimic nu mai poate fi cuantificat între politică și bun simț.

I.A: Regretați că ați fost în politică?

M.M: Nu, eu mi-am făcut proiectul așa cum am muncit și în viață, cu seriozitate și cu hotărâre. Că nu am izbutit și că am fost….mă rog, mă consider un învins demn, mai mult decât atât, în politica românească, e greu de dorit.

I.A: Ce proiecte noi aveți, ce vă propuneți pentru viitor?

M.M: Voi scoate o premieră la care țin foarte tare, se numește IVON, după Garcia Marchez, apoi, după o vacanță binemeritată până în 9 ianuarie, avem în vedere opt premiere pe care trebuie să le scot până în aprilie. E o muncă de oameni nebuni, vom vedea. Îmi doresc să mai am puțin timp și pentru mine, să îmi văd nepoatele care cresc și încă nu le-am văzut. Desigur, îmi doresc să trăiesc.

I.A: Un gând fanilor dumneavoastră din Austria, sau, de ce nu, din diaspora…

M.M: Îi îmbrțisez. Și sper să aibă un an 2018 bogat și șănătos. Mă bucur că am reușit să revin la Viena, este un oraș tare drag mie și spectacolele noastre se pot juca oriunde și m-aș bucura să pot să mai vin.

A consemnat Ionică Armanca