Mort de dorul părinţilor plecaţi la muncă în străinătate. S-a strangulat cu...

Mort de dorul părinţilor plecaţi la muncă în străinătate. S-a strangulat cu un cablu electric

24
0
SHARE

Un tânăr în vârstă de 17 ani din judeţul Botoşani s-a sinucis de dorul părinţilor. Acesta s-a spânzurat cu un ştreang improvizat în casa pe care o împărţea cu mătuşile sale. Părinţii băiatului sunt plecaţi de mai mulţi ani în Germania, iar băiatul le simţea lipsea, relatează Adevărul.

Dorul de părinți i-a curmat viața

Tânărul provenea din localitatea Draxini, comuna Băluşeni şi învăţa la un liceu din municipiul Botoşani.

Avea 17 ani iar părinţii săi erau plecaţi de câţiva ani, la muncă, în Germania. Băiatul avea o situaţia materială bună şi locuia în casă cu mătuşile sale. Cu toate acestea, se pare, băiatul suferea de dorul părinţilor. Era trist şi sâmbătă seara, 6 octombrie, s-a spânzurat în casă cu un ştreang improvizat dintr-un cablu. A fost descoperit de mătuşile sale, disperate acestea au sunat la 112. Era însă prea târziu, băiatul murise. Medicii ajunși la fața locului au constatat decesul tânărului.

Uneori, starea copiilor rămaşi singuri acasă, care se simt, practic, abandonaţi de părinţi, ajunge să fie împinsă la extrem

O generaţie pleacă şi reuşeşte cu greu să se adapteze, în timp ce o alta – copiii rămaşi acasă – îşi găseşte cu greu calea în lipsa reperelor. Statisticile vorbesc chiar de o tentativă de suicid pe săptămână cauzată de abandon, în timp ce psihologii se lovesc de cazuri cutremurătoare, în care formele de protest merg până la refuzul de a mai vorbi. Şi asta pentru că cei mici nu au mai avut cui să spună „mama” şi „tata”.