O elevă de 12 ani din România a fost acceptată în grupul...

O elevă de 12 ani din România a fost acceptată în grupul celor mai deștepti oameni din lume

44
0
SHARE

O elevă de 12 ani ani, Timeea Petrescu, originară din Craiova, care trăieşte în prezent alături de părinţi la Londra, a fost acceptată de curând în organizaţia Mensa, a oamenilor cu un coeficient de inteligenţă foarte ridicat, obţinând 162 de puncte la testul IQ.

Timeea Petrescu are 12 ani şi este originară din Craiova. De la vârsta de 4 ani, când a început şi şcoala, fata trăieşte cu părinţii în Regatul Unit al Marii Britanii. Timeea a fost testată la şcoală, la Matehmatics & Sciences College Heathland, unde este în clasa a VII-a, iar părinţii au primit rezultatul testării în luna martie: 162 de puncte la testul IQ.

„A fost uimitor şi de neaşteptat că are un scor IQ atât de mare. 140 puncte IQ este considerat a fi unul al unui geniu. Ea a obţinut 162 puncte la testul IQ. La testul respectiv au participat în prima etapă 40 de copii de clasa a VII-a şi 50 de elevi la clasa a XII-a. Au trecut mai departe 7 copii, printre care şi ea care a reuşit să treacă testul cel mai dificil şi a fost acceptată în cadrul organizaţiei Mensa.

Timeea a dat semne că poate să acumuleze repede un volum mare de cunoştinţe încă de când era mică. Ea a început şcoala la patru ani, ştiind doar câteva cuvinte în limba engleză, învăţate de la mama ei.

„Aici sistemul de învăţământ este altfel. La trei ani fac grădiniţă şi la 4 ani merg la şcoală. Ştia atunci doar câteva cuvinte în limba engleză dar după şase luni a vorbit fluent”, a povestit mama fetei.

Timeea are rezultate foarte bune la şcoală şi îşi face temele foarte repede. Practic, în 30 de minute are totul pregătit pentru a doua zi. „Are calificativul excelent la toate disciplinele, iar matematica este punctul ei forte. Nu ne ocupăm de teme. Ea stă la şcoală în intervalul orar 9.00-15.00 şi vine cu temele şi lecţiile învăţate. Pot să vă pun că nu îi ia foarte mult să se pregătească pentru ziua următoare. Într-o jumătate de oră rezolvă cu temele scrise. Nici nu au foarte mult. De exemplu, la matematică au o problemă sau două de rezolvat pentru ziua următoare. Calităţile ei au fost observate şi de profesorii de la şcoală care au şi recomandat-o pentru testarea IQ-ului de cei de la Mensa”, a mai povestit Florentina Petrescu.