SHARE
După mai bine de 10 ani de negocieri pentru protejarea pădurilor de la Câmpușel deținute de firma Holzindustrie Schweighofer, Agent Green a convins compania să permită includerea acestor păduri în zona de protecție strictă și integrală a Parcului Național Retezat. Decizia a fost luată la finele acestrei săptămâni în urma întâlnirii care a avut la Viena între reprezentanții firmei și cei ai organizației pentru protecția mediului.

Formalitățile urmează să fie agreate cu Ministerul Mediului  și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate în anul 2018. ”Au fost mai bine de 10 ani de negocieri intense care de-a lungul timpului au fost întrerupte și au degenerat în proteste și chiar tabere de rezistență la Câmpușel în Retezat. Ceea ce contează este că astăzi aceste păduri de paradis au primit undă verde să să scape definitiv de drujbe și să devină parte din parcul național Retezat”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green. Pădurea Câmpușel are suprafața totală de 231,8 ha, în Pasul Jiu – Cerna (alt.1420 m), fiind situat la confluiența Munților Retezat cu Munții Godeanu și Munții Vâlcan. Istoric, Câmpușel este punctul de întâlnire dintre Transilvania, Oltenia și Banat, iar administrativ, pădurile de la Câmpușel se află pe raza teritorială a localității Tismana, județul Gorj, la interferența a 3 arii naturale protejate (Parcul Național Retezat, Parcul Național Domogled – Valea Cernei și situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest) și reprezintă una din zonele cele mai bogate în biodiversitate de habitate, floră și faună din România. Tipurile de păduri de la Câmpușel fac parte din habitatele de interes comunitar al Uniunii Europene (păduri dacice de fag, păduri ilirice de fag, păduri acidofile de molid din zona montană). Câmpușel reprezintă habitat cheie pentru râs, capra neagră, dar și pentru ursul brun, numeorase bârloage fiind localizate în aceste păduri, citează sursa citată.