Părintele Maxim Vlad: „Anusul nu este organ sexual“ – Decizia CCR cu...

Părintele Maxim Vlad: „Anusul nu este organ sexual“ – Decizia CCR cu privire la modificarea Constituţiei

972
0
SHARE

Curtea Constituţională a României a decis că Parlamentul poate începe procedura de organizare a unui referendum privind schimbarea definiţiei familiei din Constituţie, urmând ca în luna septembrie să se pronunţe în privinţa recunoaşterii căsătoriei între două persoane de acelaşi sex. Oficialii Bisericii Ortodoxe Române combat în continuare, cu duritate, relaţiile homosexuale.

Miercuri, 20 iulie, la Curtea Constituţională s-au discutat două cazuri care au legătură între ele. Pe de o parte, doi bărbaţi, românul Adrian Coman şi americanul Clabourn Hamilton au cerut să le fie recunoscută căsătoria în România, Curtea urmând să se pronunţe asupra constituţionalităţii articolului 277 alineatele (2) şi (4) din Codul civil, care prevede: „Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România“.

O a doua cerere discutată de judecători a fost de modificare a Articolului 48 din Constituţie prin care termenul „soţi“ să fie înlocuit cu formula „bărbat şi femeie“, la capătul unei campanii derulate de ONG-ul Coaliţia pentru familie, în cadrul căreia iniţatorii au strâns trei milioane de semnături de susţinere.

În primul caz, judecătorii Curţii Constituţionale au decis amânarea pronunţării hotărârii pentru luna septembrie. În ceea ce priveşte organizarea unui referendum pentru schimbarea definiţiei „familiei“ din Constituţie, judecătorii CCR au dat undă verde, prin vot în unanimitate, urmând ca Parlamentul să opereze modificarea legislativă şi o să supună ulterior aprobării în cadrul unui referendum naţional. Iniţiatorii modificării legislative spun că referendumul ar putea fi organizat simultan cu alegerile parlamentare din noiembrie 2016.

În cadrul şedinţei publice, Raluca Iustina Ionescu, avocatul lui Adrian Coman şi Clabourn Hamilton, a susţinut o pledoarie în faţa magistraţilor Curţii Constituţionale aducând argumente pentru ca relaţia de căsătorie dintre Relu Adrian Coman (44 ani) şi Robert Clabourn Hamilton (44 ani) să fie recunoscută: „Clai şi Adrian au venit în faţa dumneavoastră astăzi însoţiţi de părinţii lui Adrian şi prietenii lor. Cei doi s-au căsătorit legal în 2010 în Belgia după o relaţie de 8 ani. Căsătoria lor este recunoscută în SUA, Clai fiind cetăţean american.În 2012, Adrian şi-a pus problema să se întoarcă în România pentru a-şi găsi de lucru împreună cu Clai. Însă, certificatul lor de căsătorie nu a fost recunoscut de statul român şi nu s-a luat în considerare faptul că între cei doi există relaţii de familie în virtutea cărora ar fi putut să călătorească liber în spaţiul Uniunii Europene şi să se stabilească în România“.

În justificarea refuzului, Inspectoratul General pentru Imigrări a invocat art 277, al 2 din Codul civil care interzice recunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex încheiate în afara ţării.

„În prezent, în SUA, Adrian este tratat ca orice om căsătorit şi beneficiază de drepturi egale, căsătoria lui fiind o realitate juridică cu efecte juridice concrete. În România, este ca şi cum relaţia lor de 14 ani nu există. Tot ce au clădit nu este recunoscut. Efectele juridice ale căsătoriei lor, deja încheiată legal în afara ţării, nu sunt recunoscute“, a mai spus avocatul.

În continuare, avocatul a adus pe masa judecătorilor mai multe decizii ale CEDO în cauze asemănătoare. „Ce înseamnă căsătoria din punct de vedere al vieţii private şi a dreptului de a nu fi discriminat? Unele persoane, indiferent dacă sunt homosexuale sau heterosexuale, pot fi satisfăcute de relaţii întâmplătoare. Însă majoritatea oemenilor într-un final ajung să-şi dorească mai mult decât atât. Îşi doresc iubire şi, o dată cu iubirea îşi doresc căldura şi simţul de a aparţine celuilalt, ceea ce este de esenţa unui cuplu. Şi multe cupluri ajung să-şi dorească stabilitate şi permanenţă care vin cu împărtăşirea unui cămin şi a unei vieţi împreună, cu sau fără copii. În acest sens, persoanele de orientare homosexuală nu se diferenţiază de persoanele de orientare heterosexuală. Capacitatea de a dezvolta o relaţie intimă cu o altă persoană este de importanţă fundamentală pentru fiecare om indiferent de orientarea sa sexuală. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul Schalk si Kopf contra Austriei, în 2010: «cuplurile de acelaşi sex sunt la fel de capabile ca şi cuplurile de sex opus să intre în relaţii stabile şi prin care se angajează să se sprijine reciproc“. Ulterior, CEDO a statuat că recunoaşterea relaţiilor de familie trebuie să fie acordată în mod nediscriminatoriu în domeniul imigraţiei pentru ca familiile să poată rămâne împreună“, a completat apărătorul.

Relu Adrian Coman s-a adresat magistraţilor CCR cu un singur mesaj: „Noi vom respecta decizia dumneavoastră, indiferent care va fi aceea, însă sperăm să vă bazaţi decizia pe drepturile fundamentale ale omului şi pe Constituţie“.

După aflarea deciziei CCR, Romaniţa Iordache, vicepreşedinte al Asociaţiei ACCEPT, spune că asociaţia respectă decizia Curţii, ca parte a instituţiilor statului de drept. „Regretăm că prejudecăţile societăţii au determinat Curtea să se dezică de standardele internaţionale de drepturile omului în materie de familie şi respect pentru demnitate umană. Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, care stabilesc normele în materie de drepturi fundamentale, arată clar şi consecvent că dreptul la viaţă intimă, privată şi de familie al persoanelor LGBT trebuie recunoscut şi respectat printr-o formă de protecţie oferită de statele membre ale Consiliului Europei”.

La rândul său, avocatul Raluca Iustian Ionescu precizează faptul că la referendum se va cere redefinirea familiei şi nu redefinirea căsătoriei. „Jurisprudenţa europeană, care este obigatorie, dă o definiţie mult mai largă familiei şi aici sunt incluse şi cuplurile formate din persoane de acelaşi sex“, spune apărătorul.

Deputatul Remus Cernea: „Nu poţi să supui votului prin referendum restricţionări ale drepturilor omului“

Deputatul constănţean Remus Cernea, un susţinător al minorităţii LGBT, care a fost miercuri prezent la Curtea Constituţională, spune că acţiunea acestui cuplu reprezintă un gest extraordinar pentru democraţia din România.

„Lupta lor este pentru egalitate în drepturi şi pentru recunoaşterea demnităţilor tuturor persoanelor din România. Faptul că legislaţia din România interzice căsătoria între persoanele de acelaşi sex şi nu recunoaşte nici parteneriatele civile reprezintă o profundă nedreptate“, adaugă Remus Cernea.

Deputatul constănţean a fost cel care a încercat să abroge articolul 277 din Codul civil, adică articolul pe care vrea să-l modifice Coaliţia pentru familie. „În 2013 am depus primul proiect, care a fost respins. O a doua încercare a fost în 2014, care a avut aceeaşi soartă. Ultimul proiect a fost depus împreună cu iubita Mea, Ioana Stăniloiu, în 2016, proiect care a fost, evident, îmbogăţit pe parcurs“.

El crede că se impune ca statul român să ofere o formă de protecţie minorităţilor sexuale măcar prin recunoaşterea parteneriatelor civile, România fiind una dintre puţinele ţări din UE care nu a reglementat nici parteneriatul civil şi nici căsătoria între persoane de acelaşi sex. Este vorba de Polonia, Bulgaria, Slovacia, Letonia şi Lituania.

În privinţa referendumului care va fi organizat de Parlament pentru modificarea articolului care defineşte căsătoria, el spune că nu poţi să supui votului prin referendul restricţionări ale drepturilor omului, aşa cum prevede art. 152 din Constituţia României. „Nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora“, spune textul Constituţiei. Parlamentul trebuie să decidă dacă va fi organizat referendum, cu o majoritate minimă de 2/3 dintre deputaţi şi senatori.

Părintele Maxim Vlad: „Anusul nu este organ sexual“

De cealaltă parte, Biserica Ortodoxă are un punct de vedere de la care nu se abate.    Părintele Maxim Vlad, doctor în Teologie, spune că homosexualitatea este încadrată în rândul păcatelor împotriva firii întrucât schimbă rostul naturii aşa cum a fost creată de Dumnezeu: bărbat şi femeie.

Din cauza aceasta, spune părintele Vlad, este deturnat scopul şi există riscul ca în societatea umană să se instaureze haosul, anarhia, adică absenţa oricăror principii.

„Din punctul de vedere al Bisericii homosexualii au fost îngăduiţi de Dumnezeu, întrucât homosexualitatea nu este o stare cu care te naşti, ci o consecinţă a unei alegeri pe care o faci. Sunt oameni care simt impulsul să-i omoare pe alţi oameni, dar se înfrânează. Tocmai de aceea Dumnezeu a lăsat cele 10 porunci, pentru ca oamenii să se autocenzureze. Să nu desfrânezi, a spus Dumnezeu“, citează părintele Vlad.

Potrivit acestuia, Apostolul Pavel clarifică problema în capitolul I al „Scrisorii către romani“: „Din cauza faptului că nu au vrut să accepte firescul lucrurilor au ignorat legea morală Dumnezeu i-a lăsat pradă orgoliului lor şi s-au împreunat bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie“.

„Acest păcat al homosexualităţii nu este mai grav decât altele însă, prin efectele lui, este mai distructiv decât altele. Căsătoria are două scopuri: de împlinire a iubirii şi de naştere de prunci. Dacă Dumnezeu lăsa bărbaţii să nască putem considera că homosexualitatea nu este păcat. Anusul nu este un organ sexual, este vorba aici de o pervertire a firii, prin care i s-a dat o altă destinaţie unei părţi a corpului“, susţine preotul Vlad Maxim, preot la Catedrala Ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa, potrivit cotidianului Adevărul.

646x404