SHARE

            În data de 13 aprilie 2018, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a asistat la semnarea unui protocol de colaborare între Liceul ”Harrukern Janos” din Gyula şi Liceul „Traian Vuia” din Făget, România (jud. Timiş).

            Protocolul a fost semnat de conducerea celor două unităţi şcolare, la sediul din Gyula al şcolii ungare. Acesta vizează atragerea de finanţări europene, schimburi de bune practici, mobiltate şcolară, organizarea de evenimente culturale etc. La liceul ungar învaţă peste 900 de elevi, şcoala română implicată în proiect găzduind peste 1.000 de elevi.

            În aceeaşi zi, la Gyula, a fost inaugurat un centru medical privat, care are ca acţionari o familie de etnici români din Ungaria, originară din localitatea Micherechi (Mehkerek). Centrul medical este unul modern, care a beneficiat de o investiţie de peste 3.3 milioane de Euro. Directorul medical al instituţiei este dr. Ioan Ciotea, fost preşedinte al Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU).

            La manifestare au asistat printre alţii, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Erno Gorgeny, primarul oraşului Gyula, Kovacs Josef, deputat ungar, Margareta Tat, primarul comuniei Micherechi, Eva Iova, redactor-șef al ”Foii Românești” ş.a.