Partidul condus de Christian Kern a rupt legăturile cu Tal Silberstein, consultantul...

Partidul condus de Christian Kern a rupt legăturile cu Tal Silberstein, consultantul politic israelian arestat luni

270
0
SHARE

Partidul Social-Democrat austriac (SPOe), condus de cancelarul Christian Kern, a rupt legăturile cu consilierul politic israelian Tal Silberstein, reținut luni dimineața în Israel alături de omul de afaceri Beny Steinmetz, relatează publicația Haaretz, citată de News.ro. În ultimul an, mai mulți lideri PSD au avut întâlniri constante cu cancelarul austriac.

“Tal Silberstein a oferit consiliere pentru Partidul Social-Democrat din Austria și a făcut cercetări sociologice în domeniul sondajelor”, a scris agenția de presă APA-OTS, citând managerul de campanie al formațiunii, Georg Niedermuhlbichler. “SPOe încetează colaborarea cu Silberstein cu efect imediat”, a adăugat el.

În 2015, presa din România a scris că Steinmetz, fostul șef de cabinet al lui  Yitzhak Rabin, Shimon Sheves și Silberstein, un fost consilier al lui Ehud Barak și al lui Ehud Olmert, au fost implicați în afaceri imobiliare ilegale care au costat Guvernul român peste 160 de milioane de dolari.

Și Steinmetz și Silberstein sunt trimiși în judecată în dosarul retrocedării unei suprafețe din pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, amintește platforma Hotnews.

În 10 martie 2017, DNA a cerut arestarea în lipsă, pentru 30 de zile, a celor doi, Silberstein fiiind acuzat de  constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și complicitate la spălarea banilor, iar Steinmetz de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență și complicitate la spălarea banilor.