Peste 170 de persoane date în urmărire, depistate în ultima săptămână

Peste 170 de persoane date în urmărire, depistate în ultima săptămână

382
0
SHARE

Peste 170 de persoane, care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanțele de judecată, au fost depistate în ultima săptămână de polițiști.

”În ultima săptămână, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română, au fost depistate 174 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanțele de judecată. În perioada 19 — 25 august, polițiștii din întreaga țară au depistat 136 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 74 de minori. Aceștia au fost încredințați familiilor sau internați în centre pentru minori și nu au fost victime ale vreunei infracțiuni”, se arată într-un comunicat al IGPR transmis sâmbătă AGERPRES.

De asemenea, au fost depistate 38 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 25 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 5 — mandate de arestare preventivă, 7 persoane aveau emise mandate europene de arestare, iar într-un caz exista sentință penală de internare, precizează IGPR.