Polițiștii de la Stamora-Moravița protejau contrabandiști de anvergură, care aduceau țigări cu...

Polițiștii de la Stamora-Moravița protejau contrabandiști de anvergură, care aduceau țigări cu tirul

353
0
SHARE

Polițiștii de la vama Stamora-Moravița, vizați de perchezițiile efectuate marți de procurorii DIICOT, protejau contrabandiști “de anvergură”, care aduceau țigări în țară cu tirul, primind în schimb bani ca mită în mai multe locații din Serbia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Din documentele procurorilor reiese că, după acțiunile de amploare ale DNA din anul 2010, la nivelul punctelor de trecere a frontierei de la granițele de vest și est, s-a constatat treptat o schimbare esențială în modul de operare al contrabandiștilor și polițiștilor de la frontieră.

Din cercetările efectuate de DIICOT, contrabandiștii din zona Stamora-Moravița acționează pe două paliere.

O primă categorie este formată din grupări care activează pe plan local, ai căror membri au roluri bine definite: unii se ocupă cu transportul țigărilor, alții le depozitează, iar alții au rolul de distribuție către clienții finali. Aceste grupări acționează sub coordonarea unei persoane sau a unui număr restrâns de persoane, cu preponderență în zona piețelor agro-alimentare din Timișoara (Iosefin, Badea Cârțan), unde își împart zona de comercializare și aprovizionează și micii distribuitori din localitățile limitrofe, magazinele de cartier.

De regulă, membrii și liderii acestor grupări nu au legături de “afaceri” directe cu sursele de furnizare din fostul spațiu iugoslav (Serbia, Macedonia, Muntenegru). De aceea, în vederea aprovizionării cu țigări, aceste grupări păstrează legătura, prin intermediul liderilor, cu contrabandiștii din a doua categorie.

A doua categorie o constituie contrabandiștii “de anvergură”. Aceștia sunt contrabandiști cu “state” vechi, care au ajuns să relaționeze cu grupările zonale de distribuție, fără a se mai implica în mod direct în activitățile de comercializare finală către clienți.

În aceste condiții, cercetările penale ajung cu dificultate la această categorie de contrabandiști, fapt ce le-a permis să își consolideze în timp poziția pe piață, își permit avansarea unor sume mari de bani și, cel mai important, au dezvoltat un sistem propriu de conexiuni, atât în rândul surselor de aprovizionare din spațiul fost iugoslav, cât și în cadrul instituțiilor din sistemul judiciar, în special al poliției de frontieră, ai căror membri, prin corupere și cointeresare, le asigură protecție.

Anterior acțiunilor de amploare ale DNA din 2010, modul de operare al polițiștilor era oarecum “la vedere”, iar banii dați de contrabandiști se realizau direct în punctul de trecere a frontierei, în funcție de cantitatea de țigări transportată. Traficantul era întrebat ce cantitate de țigări deținea ilegal, pentru a determina, în acest mod, suma de bani pe care trebuia să o primească funcționarul cu titlu de mită, regula fiind ca polițistul sau vameșul să primească 50 euro pentru fiecare bax de țigări sau un euro pentru fiecare cartuș de țigări. Sumele de bani colectate erau împărțite apoi, în mod egal, la sfârșitul programului de lucru, între șeful de tură al vameșilor și șeful de tură sau de grupă al polițiștilor, care le redistribuiau subordonaților.

Ulterior, s-a constatat o schimbare fundamentală atât în modul de operare al traficanților, cât și în modul de acțiune al polițiștilor din vama Stamora-Moravița.

Astfel, în prezent, pare să se fi renunțat la tranzitarea zilnică a frontierei, în mod repetat, cu autoturisme personale în care să fie transportate țigări, din cauza riscului crescut de deconspirare și a suspiciunilor pe care le poate ridica un autoturism care este înregistrat zilnic cu mai multe intrări și ieșiri din țară. Drept urmare, traficanții s-au orientat către alte modalități, dintre care două tipare sunt mai clar definite.

O primă modalitate constă în aceea că traficanții “de anvergură”, care își permit avansarea unor mari sume de bani, au optat pentru efectuarea unui număr cât mai mic de transporturi, la intervale mai mari de timp, introducând în țară mari cantități de țigări (fiind folosite fie mai multe autoturisme deodată, fie autoturisme de gabarit, inclusiv tiruri). Pentru succesul unei astfel de operațiuni, se acționează doar în colaborare cu un număr redus de polițiști, aflați de mult în anturajul grupării (de regulă, polițiști cu vechime care nu au fost inculpați în dosarele anterioare).

Ulterior, se așteaptă ca respectivii polițiști să intre în tură, în posturile “cheie” (de la intrare în țară pentru tiruri sau autoturisme), aceștia dau “undă verde” operațiunii, moment în care se pune în mișcare angrenajul de transport al contrabandiștilor. Pentru conspirarea totală a acțiunii, nici sumele de bani aferente protecției asigurate de polițiști nu mai sunt remise în punctul de trecere a frontierei, la momentul transportului, ci la o dată ulterioară, când traficantul și polițistul se întâlnesc în diferite locații, de multe ori în străinătate (în special în Serbia).

A doua modalitate de contrabandă constă în tranzitarea frontierei, pedestru, de către persoane fizice, care nu trebuie supuse unui control amănunțit ca în cazul autoturismelor și care introduc astfel în țară cantități reduse de țigări (de ordinul câtorva cartușe), făcând însă multiple deplasări de acest tip.

Ulterior, țigările sunt depozitate în anumite locații de pe raza localității Moravița, de unde sunt distribuite apoi în cantități mai mari către comercianții de pe piața neagră. Majoritatea polițiștilor de frontieră asigură protecția uneia sau mai multor persoane care acționează în acest mod, astfel încât, cu timpul, s-au structurat grupuri de contrabandiști, care tranzitează frontiera pe tura de serviciu unde și-au dezvoltat palierul de protecție.

Pe parcursul cercetărilor efectuate de DIICOT s-a stabilit că aceste persoane acționează identic și conform unei practici îndelung stabilite, astfel încât contrabandiștii nu mai au nici măcar nevoie de explicații prealabile cu polițiștii, la momentul în care tranzitează frontiera. Aceste persoane obișnuiesc să introducă în țară, la fiecare trecere a frontierei, între 2-15 cartușe, ascunse sub vestimentație sau genți la purtător. Trecerile erau practic o cutumă pe fiecare tură de serviciu, existând și mai multe treceri în aceeași zi pentru fiecare persoană în parte.

Anchetatorii susțin că sprijinirea acestor contrabandiști de către polițiștii de frontieră era necondiționată. Pe de o parte, aceste persoane erau de fiecare dată lăsate să treacă fără nicio formalitate. Pe de altă parte, polițiștii se preocupau ca respectivii contrabandiști să nu fie depistați de organele de control care se mai deplasau uneori în zona vămii.

Politia-de-frontiera-680x365