Pompier din Mehedinți cu arsuri grave, transferat la Viena

Pompier din Mehedinți cu arsuri grave, transferat la Viena

75
0
SHARE

Pompierul din Mehedinţi care a suferit arsuri grave după ce un trunchi de copac s-a prăbuşit peste el, în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie, a fost transferat la spitalul AKH din Viena.

Bărbatul de 47 de ani a fost transferat vineri la un spital din Timișoara, iar noaptea a fost transferat la o clinică din Viena. Niciunul din cele 13 paturi pentru pacienți cu arsuri grave din România nu era disponibil. Secția de arși de la Spitalul Floreasca din Capitală este în igienizare, iar la spitalul din Timișoara sunt paturi, dar nu este aparatura necesară.

Pompierul a fost cuprins de flăcări în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie la Eşelniţa, în judeţul Mehedinţi. La un moment dat, un trunchi de copac, cuprins de flăcări, s-a prăbuşit peste el, antrenând focul în jur.

Medicii spun că din fericire, căile respiratorii nu i-au fost afectate în urma arsurilor pe care le-a suferit, iar aceasta face ca şansele de supravietuire ale pompierului să fie mari.