SHARE

Caz neobișnuit pe rolul Judecătoriei Salzburg din Austria. Un preot austriac acuză o barmaniță româncă de 26 de ani că l-ar fi păcălit și solicită înapoierea sumei de 135.000 de euro. Femeia este acuzată că în mai multe tranșe i-a solicitat sume mari de bani preotului, fără să le înapoieze.

”Mi-a spus că mama ei este bolnavă, apoi că a murit. I-am dat prima dată 34.000 de euro pentru tratament, apoi 29.000 pentru înmormântare”, susține preotul, citat de cotidianul austriac Der Standard.

În fața instanței, tânăra a scos telefonul ei mobil și a arătat SMS-uri care indică faptul că banii au fost achitați în schimbul unor favoruri sexuale.

Mi-a dat banii de bunăvoie. Nu a fost vorba de împrumut“, a exclamat tânăra.

prostituata (1)

Presa a fost imediat scoasă din sală, iar ședința de judecată a continuat în spatele ușilor închise.

Judecătorul a decis în favoarea româncei și a respins acuzația de înșelăciune. “Femeia a fost foarte convigătoare că banii au fost plătiți de bunăvoie”, a declarat procurorul de caz.

“Nu s-a putut stabili cu certitudine că banii au fost dați cu titlu de împrumut. În afara celor 63.000 de euro amințiți, preotul romano-catolic solicită și suma de 72.000, pe care i-ar fi virat-o româncei în cursul lunii martie. El n-a confirmat dacă i-ar fi dat acești bani și dacă ar fi știut că nu îi va mai primi înapoi”, a declarat purtătorul de cuvânt la Judecătoriei Salzburg, Martina Pfarrkirchner.

Preotul este decis să conteste decizia la Curtea de Apel Salzburg, deși există suspiciunea că banii nu erau în totalitate ai lui, ci și din bugetul parohiei.